EIT Community Hub România e un centru de sprijin pentru startup-uri, IMM-uri, universități și administrații publice. Hubul lansat de Institutul European de Inovație și Tehnologie (EIT) va facilita accesul la finanțare europeană și parteneriate.
Reprezentanța Comisiei Europene în România, în parteneriat cu Ministerul Educației, lansează o nouă ediție a Euro Quiz, concursul național destinat elevilor din ciclul gimnazial.
România își concentrează atenția în microelectronică, un domeniul strategic esențial atât pentru dezvoltarea tehnologică și economică a Europei, cât și pentru creșterea competitivității economiei europene în contextul geoeconomic actual.
Vicepreședinta executivă a Comisiei Europene Roxana Mînzatu a declarat marți, la București, că marile platforme, inclusiv TikTok, trebuie să respecte legea în privința moderării conținutului.
Miercuri a avut loc ceremonia de semnare la nivel înalt a Acordului dintre guvernul României și guvernul Republicii Moldova privind controlul coordonat pe teritoriul României la punctul de trecere a frontierei Galați-Giurgiulești.
Reprezentanța Comisiei Europene în România a lansat campania de comunicare ,,România în Uniunea Europeană”, prin care își propune să evidențieze o serie de beneficii concrete pentru cetățenii români, ca urmare a apartenenței la UE.
Pentru a încuraja participarea la vot, Reprezentanța Comisiei Europene în România a lansat un material video realizat cu ajutorul creatorului de conținut Mircea Bravo.
Ramona Chiriac, șefa Reprezentanței CE în România, care deschide lista PSD-PNL la europarlamentare, a solicitat suspendarea din activitate prin aprobarea de concediu fără plată din motive personale.
Ambasadorul Spaniei a evocat luni posibilitatea ca aderarea României la Schengen să fie pe ordinea de zi a JAI din octombrie. România lucrează cu Președinția Consiliului pentru a avansa în acest dosar esențial în următoarele luni, a spus Odobescu.
În perioada 6-7 februarie, în cadrul programului #EUpeDrum, șefa Reprezentanței Comisiei Europene în România, Ramona Chiriac, s-a aflat într-o vizită oficială în județul Bacău.
Ambasadoarea Suediei la București spune că Președinția suedeză a Consiliului va continua să ajute România și Bulgaria în dosarul Schengen, dar acesta va fi pus pe agenda JAI atunci când vor fi îndeplinite condițiile.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.