Socialiștii europeni au renunțat să propună un candidat pentru funcția de președinte al PE, lăsându-i cale liberă eurodeputatei PPE din Malta Roberta Metsola, scrie Times of Malta.
Liderii grupurilor PPE și S&D din Parlamentul European, Manfred Weber și Iratxe Perez Garcia, găsesc explicații pentru coaliția de la București, între două partide care s-au ”războit” până acum câteva săptămâni.
Președintele PE David Sassoli și europarlamentarul Renew Europe/USR Dacian Cioloș sunt printre cei mai influenți europarlamentari, potrivit unei analize realizate de VoteWatch Europe și BCW Brussels.
Plenul Parlamentului European a avut luni câteva dezbateri care au avut în atenție chestiunea statului de drept și a valorilor fundamentale, puse sub semnul întrebării de ceva vreme în mai multe state membre.
PE urmează să voteze săptămâna aceasta obiectivul pentru emisiile poluante, astfel încât să se poată ajunge la neutralitate climatică până în 2050. Eurodeputații au opinii diferite privind această țintă,ce ar putea afecta economii și locuri de muncă.
Președintele Grupului S&D din Parlamentul European, Iratxe Garcia, și Dan Nica, liderul delegației române din cadrul Grupului S&D, au transmis un comunicat comun după căderea Guvernului Orban.
PNL a trimis luni o scrisoare Consiliului European în care precizează că modificările aduse legii electorale sunt necesare și solicită instituției să nu alimenteze demersurile politice ale PSD prin sesizarea Comisiei de la Veneția.
Rezoluția inițiată de mai mulți europarlamentari români invită statul român să-și intensifice eforturile de aflare a adevărului în legătură cu evenimentele din timpul Revoluției din decembrie 2019.
Cazul oilor moarte din Portul Midia a dus la o dezbatere în PE. În timp ce românii au ținut partea crescătorilor de animale și au susținut că România respectă regulile UE, mai mulți eurodeputați au cerut interzicerea transportului animalelor vii.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.