Comisia Europeană a aprobat, în temeiul Regulamentului UE privind concentrările economice, preluarea controlului exclusiv asupra Alpha Bank Romania S.A. de către UniCredit S.p.A. din Italia.
Fondul European de Investiții (FEI) a selectat joi patru bănci din România în cadrul primului acord de finanțare în domeniul agricol românesc. Băncile vor acorda finanțări de peste 150 milioane de euro, inclusiv de la bugetul UE pentru fermieri.
Comisia Europeană urmează să anunțe în câteva zile câți bani va primi agricultura din UE după 2020. Cu atât mai mult, cum stă România la absorbția fondurilor pentru fermieri și dezvoltarea mediului rural în acest an?
În al cincilea an de la reforma PAC, experiența și rezultatele României vorbesc despre importanța continuării investițiilor și potențialul politicilor europene de a susține modernizarea în agricultură și dezvoltarea rurală.
Persoanele interesate pot consulta prezentările speakerilor la conferința organizată luni de EurActiv.ro, cu sprijinul Comisiei Europene și UniCredit Bank.
Impactul Politicii Agricole Comune asupra dezvoltării rurale a fost tema celui de-al doilea panel al conferinței „Dezvoltarea zonelor rurale prin intermediul PAC”.
Banca Europeană de Investiții a semnat cu UniCredit Bank un acord de împrumut în valoare de 50 milioane de euro, prima finanțare de acest tip acordată unei bănci din România prin intermediul Fondului european pentru investiții strategice (FEIS).
România trebuie să dovedească mai multă flexibilitate în alocarea fondurilor europene dacă vrea o rată mai bună de absorbție pentru a reduce decalajele de dezvoltare față de vestul Europei.
Industriile creative au luat avânt în România, iar acum antreprenorii au acces la un pachet complex, ce include consultanță pentru idei originale de afaceri și vizibilitate pe platforma Romanian stories pentru proiectele care au deja o poveste.
România trebuie să facă o alegere pentru viitor: salarii mai mari, pe care s-ar putea să nu le mai poată plăti, sau dezvoltare, a infrastructurii, a învățământului, investiții în forța de muncă, care să ducă la creșterea sustenabilă a veniturilor.
De la cărți artistice, la pantofi cu zâmbet sau coffee-shop, fiecare mică poveste de afacere poate fi a celui/celei care exploatează creativitatea. Un site face cunoscută povestea lor, la pachet cu alte forme de sprijin, inițiate din mediul bancar.
Economia românească va face față mai bine decât alte țări europene posibilei ieșiri a Marii Britanii din Uniunea Europeană, dar atât leul cât și exportatorii vor avea de suferit în cazul unui Brexit.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.