Senatorul Vlad Alexandrescu este propunerea USR pentru conducerea Senatului, după ce mandatul obținut de Teodor Meleșcanu a fost obținut în mod neconstituțional, potrivit unei decizii a CCR.
Câțiva parlamentari PNL au depus un proiect de lege prin care vor ca la alegerile parlamentare, la fel ca la prezidențiale, românii din Diaspora să poată vota pe parcursul a trei zile.
PNL a trimis luni o scrisoare Consiliului European în care precizează că modificările aduse legii electorale sunt necesare și solicită instituției să nu alimenteze demersurile politice ale PSD prin sesizarea Comisiei de la Veneția.
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a lansat un nou apel public către Klaus Iohannis să vină la o dezbatere electorală, în ultima zi a campaniei electorale.
Klaus Iohannis a tranșat marți chestiunea unei dezbateri cu Viorica Dăncilă, argumentând că aceasta e candidata unui PSD nereformat, care a călcat în picioare statul de drept, care a vrut ca România să deraieze de la parcursul său proeuropean.
PNL negociază cu ALDE și Pro România susținerea Alinei Gorghiu la șefia Senatului, după ce Călin Popescu Tăriceanu și-a anunțat demisia din această funcție, au declarat surse politice pentru EurActiv. PSD îl propune pe Teodor Meleșcanu.
Senatorul PNL Alina Gorghiu cere Guvernului să anunțe când începe anul școlar, după ce premierul Viorica Dăncilă a solicitat prelungirea vacanței de vară cu încă o săptămână, dar, ulterior, a demis ministrul educației.
Senatoarea PNL Alina Gorghiu a anunțat că liberalii și cei din USR vor depune miercuri o moțiune simplă împotriva ministrului Justiției, Tudorel Toader, la Senat.
Senatoarea PNL Alina Gorghiu a declarat vineri, la RFI, că opoziția ar putea depune o moțiune de cenzură încă din prima zi a noii sesiuni parlamentare, dacă Guvernul adoptă Ordonanțe de urgență pe justiție.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.