Aceasta a fost una dintre concluziile vizitei efectuate săptămâna aceasta în R. Moldova de o delegație a Comisiei pentru Buget din Parlamentul European.
Prima rată a asistenței macrofinanciare de 100 de milioane de euro ar putea fi debursată până la alegerile noi din Chișinău care vor avea loc la 20 mai, a declarat joi, într-o conferință de presă, eurodeputatul Andi Cristea.
Circa jumătate dintre italienii care au votat duminică au preferat partide anti-sistem. Italia nu este prima țară din UE care o ia pe drumul populismului.
Vera Jourova, comisarul care a reprezentat Comisia Europeană la dezbateri, a fost nevoită să suporte atacurile lipsite de diplomație lansate la adresa sa de social-democrații români.
Eurodeputatul S&D a declarat marți că, la summitul Parteneriatului Estic, Parlamentul European a recomandat trei strategii pentru Moldova, Ucraina și Georgia, dar ele nu au fost luate în calcul, deoarece state puternice nu vor extinderea spre Est.
La cel de-al 5-lea summit al Parteneriatului Estic, care are loc vineri la Bruxelles, va fi făcut un bilanț al progreselor de până acum și se va discuta despre consolidarea cooperării în viitor.
Parlamentul European a adoptat miercuri recomandările propuse de Comisia pentru politică externă adresate Comisiei Europene și Consiliului, cu privire la summit-ul Parteneriatului Estic ce se va desfășura la Bruxelles, pe 24 noiembrie.
Comitetul Parlamentar de Asociere UE - R. Moldova, reunit la Strasbourg, a solicitat autorităților de la Chișinău să continue procesul de reformă, stabilitate și dialog în timpul anului electoral 2018.
Eurodeputatul PSD spune, într-un interviu acordat EurActiv, că banii acordați de UE R. Moldova nu sunt sifonați, întrucât ajung în proiecte care se adresează cetățenilor. Andi Cristea mai spune că stoparea ajutorului ar fi o veste bună pentru Rusia.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.