Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, a calificat drept "pozitivă" întrevederea avută joi la Londra cu premierul britanic, Theresa May, și a subliniat interesul reciproc de fi respectate drepturile cetățenilor comunitari după Brexit.
Una dintre cele mai puternice voci pro Brexit din Parlamentul European a comparat Uniunea Europeană cu mafia, fiind apostrofat de președintele Antonio Tajani, dar și de mai mulți europarlamentari. Ulterior, Farage a schimbat „mafia” cu „gangsteri”.
Conferința Președinților a aprobat o propunere de rezoluție întocmită de liderii a patru grupuri politice și Comisiei pentru afaceri constituționale, în care stabilesc condițiile pentru aprobarea finală de către PE a oricărui acord privind Brexitul.
Șeful Parlamentului European a notat că ziua de 29 martie 2017 nu este o zi bună pentru Uniunea Europeană, în timp ce deputații UKIP au sărbătorit momentul.
Antonio Tajani, președintele Parlamentului European, a avut un discurs ce îndeamnă la unitate și la o reformare a Uniunii, acuzând birocrația prea mare. „UE e încă incompletă, distantă față de problemele concrete, ineficace și prea birocratică”.
„Inacceptabil”: mesaj clar al președintele Parlamentului European, Antonio Tajani. UE și Turcia cooperează în multe domenii, precum imigrația și comerțul, dar tensiunea în relațiile dintre ele a crescut în ultimul an.
Cei mai puternici trei lideri ai Uniunii Europene, președinții Parlamentului, Comisiei și Consiliului European, au condamnat, săptămâna aceasta, atacurile președintelui turc la adresa Olandei.
Președintele Parlamentului European, Antonio Tajani, și președintele Comisiei Europene, Jean-Calude Juncker, susțin o conferință de presă despre schimbările care vor avea loc în blocul comunitar.
David Davis neagă informații publicate de presa britanică, potrivit cărora guvernul intenționează să plătească statele din Europa de Est pentru a primi sprijin din partea acestora în cursul negocierilor cu Bruxellesul.
Deși ultimul MCV arată că Bulgaria nu a progresat în lupta împotriva corupției, Antonio Tajani, noul președinte al Parlamentului European, crede că statul est-european întrunește toate cerințele privind aderarea la spațiul Schengen.