Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a comentat vineri, pentru Euractiv România, decizia unui judecător de la Curtea de Apel Ploiești, care a anulat decizia Curții privind alegerile prezidențiale din 2024.
Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, spune că în Constituție nu se spune că președintele este obligat să revoce sau să numească, astfel că în nicio situație nu poate fi obligat să își îndeplinească într-un anumit fel obligațiile.
Fostul președinte al CCR susține că e obligatorie respectarea recomandărilor din raportul MCV, subliniind că ministrul Justiției nu vrea să conteste documentul la CJUE, "pentru că știe că nu are nicio șansă acolo".
Cu trei noi membri începând de astăzi, judecătorii CCR au decis prin vot cine le va fi președinte pentru următorii trei ani. Augustin Zegrean, Tudorel Toader și Valentin Puskas au fost înlocuiți de Livia Stanciu, Marian Enache și Attila Varga.
Președintele Iohannis a numit-o pe Livia Stanciu în locul lui Augustin Zegrean ca judecător pentru un mandat de 9 ani la CCR. Judecătorul Valer Dorneanu va asigura interimatul la conducerea Curții Constituționale timp de o lună.
Judecătorii Curții Constituționale au respins, miercuri, sesizarea jurnalistului Liviu Avram privind organizarea alegerilor locale într-un singur tur de scrutin.
Eduard Hellvig declară că SRI nu comentează decizia CCR privind interceptările serviciului, dar atrage atenția că infracțiuni precum cele de spionaj, terorism sau fapte de mare corupție nu vor mai putea face obiectul instrumentării cu mijloacele SRI.
Președintele CCR, Augustin Zegrean, a declarat, miercuri, că Legea fundamentală nu spune dacă alegerile se fac într-un tur sau două, ci că trebuie să fie alegeri libere, periodice și corecte. El a precizat că restul ține de decizia politică.
Curtea Constituțională a decis, miercuri, că sunt neconstituționale dispozițiile privind pensiile speciale pentru aleșii locali. Legea a fost contestată de Guvern.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.