Nemulțumirile exprimate atât de fostul premier, cât și de actualul prim-ministru în privința colectării veniturilor la buget au dus, în fine, la schimbarea conducerii fiscului.
Șeful ANAF susține că instituția pe care o conduce nu are un calendar politic, iar controlul de joi de la Rise Project se numără probabil printre cele 4.000 de controale pe care le are programate în iulie Direcția antifraudă.
Angajații din Finanțe au declanșat luni dimineața un protest spontan la nivel întregii țări, aceștia fiind nemulțumiți de proiectul Legii salarizării bugetare. Vameșii se alătură protestului, controlând toate mijloacele de transport.
Fiscul vrea să crească gradul de colectare a veniturilor la buget, în condițiile în care România este de departe pe ultimul loc în UE la acest capitol.
Ministerul de Finanțe va comunica permanent Comisiei Europene situația finanțelor publice și s-a angajat în fața oficialilor de la Bruxelles că va lua măsuri de ajustare a deficitului în caz de derapaje.
Concursul pentru șefia Agenției Naționale de Integritate a fost câștigat de Bogdan Stan, cel care a condus în interimat instituția după demisia lui Horia Georgescu.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.