Călin Popescu Tăriceanu a anunțat că a primit o înștiințare de la Parchetul General că este suspect într-un dosar de abuz în funcție, în legătură cu mandatul unui senator aflat în incompatibilitate.
Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține, la 30 de ani de la reînființarea PNL, că liberalismul nu mai e reprezentat doar de Partidul Național Liberal, ci și de formațiunea sa.
Liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a declarat marți că va avea o discuție cu primarul municipiului Târgu Mureș, în contextul declarațiilor făcute de Dorin Florea privind minoritatea roma.
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, susține că "foarte mulți" români din țară s-au declarat nemulțumiți că nu pot vota decât duminica, astfel că vrea modificarea legislației pentru ca aceștia să poată vota trei zile.
Purtătorul de cuvânt al ALDE, Varujan Vosganian, a anunțat duminică seara că Alianța dintre ALDE și Pro România, Un OM, s-a încheiat, iar fiecare partid pornește pe drumul său.
Senatorul Daniel Zamfir a anunțat joi seara că demisionează din ALDE, în timp ce Varujan Vosganian a precizat că nu poate susține Guvernul Orban, în pofida declarațiilor făcute de liderul partidului, Călin Popescu-Tăriceanu.
„Sper ca lipsa de experiență a membrilor Cabinetului să fie compensată de entuziasm și de bune intenții”, a spus președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.
Biroul Politic Național al PNL se va reuni joi, la ora 13:00, pentru a valida lista cu miniștrii Cabinetului Orban și programul de guvernare. În jurul orei 16:00, premierul desemnat, Ludovic Orban, va depune documentele la Parlament.
După discuția de marți cu premierul desemnat, Ludovic Orban, liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a anunțat că partidul său a ajuns la un acord cu PNL pentru a vota în favoarea Guvernului Orban.
Președintele Klaus Iohannis are luni și marți o a doua rundă de negocieri cu partidele parlamentare, în format restrâns, în vederea nominalizării unui premier.
Partidele politice au încheiat consultările cu președinte Klaus Iohannis pentru formarea unui nou Guvern, după ce Executivul condus de Viorica Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.