Premierul Viorica Dăncilă voia să o propună în CEx PSD de astăzi pe Claudia Țapardel pentru postul de comisar, au precizat surse social-democrate pentru EurActiv. Premierul a anunțat ulterior că discuția despre comisar se amână.
Europuls - Centrul de Expertiză Europeană a creat un ghid cu toate informațiile necesare pentru ca cetățenii români să voteze la europarlamentarele din 26 mai în cunoștință de cauză.
PE a dezbătut luni seara un raport al lui Serghei Stanișev privind aderarea României și Bulgariei la Schengen. Unii eurodeputați au arătat cu degetul spre Olanda, căreia i-au transmis că Portul Constanța nu e de vânzare.
Principalul partid de guvernământ este nemulțumit că eurodeputaților PSD nu li s-a alocat timp pentru a-și „apăra țara” în dezbaterea de miercuri asupra statului de drept din România. Ca urmare, social-democrații „au invadat” ședința Comisiei LIBE.
Cum europarlamentarele se apropie, chiar dacă dezbaterea politică din România e acaparată de false teme și temeri, EurActiv a întrebat doi eurodeputați din S&D și un fost socialist despre cum văd alegerile din 2019 și teme de campanie.
Fostul ministru al Apelor și Pădurilor Doina Pană, vicepreședinte al PSD, a declarat înainte de CEx-ul de vineri că că regiunea nord-vest a țării îl susține pe Liviu Dragnea.
Eurodeputațíi condamnă persistența controalelor la frontieră în interiorul spațiului Schengen și cer Consiliului UE să aprobe intrarea României și Bulgariei în zona de liberă circulație.
În contextul disputei dintre PSD și Traian Băsescu în 2012, Rovana Plumb, pe atunci eurodeputat social-democrat, se referea la posibilitatea blocării fondurilor europene și a suspendării dreptului de vot.
Piața de transport rutier din Uniunea Europeană este în creștere, iar restricțiile ar putea afecta negativ competitivitatea anumitor companii și va crea distorsiuni, apreciază transportatorii.
Vera Jourova, comisarul care a reprezentat Comisia Europeană la dezbateri, a fost nevoită să suporte atacurile lipsite de diplomație lansate la adresa sa de social-democrații români.
Social-democrații români din Parlamentul European și-au exprimat „sprijinul total” pentru nominalizarea Vioricăi Dăncilă ca prim-ministru din partea PSD, dar eurodeputații populari critică această numire.
Eurodeputata PSD Claudia Țapardel a povestit, într-un interviu pentru EurActiv, despre activitatea sa în PE, turismul ocupând un loc important între prioritățile sale. În privința României, ea crede că e nevoie de o strategie de promovare.
Din motive ostensibile, schimburile economice ale României cu Japonia, precedente celui de-al Doilea Război Mondial au fost ignorate de istorici, până în ultimul deceniu al veacului trecut, scrie dr Radu Șerban.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.