Procurorii moldoveni au ajuns la concluzia că în procesul acordării cetățeniei Republicii Moldova pentru fostul deputat român Cristian Rizea au fost comise presupuse ilegalități de natură penală, respectiv fals în declarații.
Fostul deputat PSD Cristian Rizea a fost condamnat definitiv luni de Înalta Curte de Casație și Justiție, la 4 ani și 8 luni închisoare cu executare pentru trafic de influență, spălare de bani și influențarea declarațiilor.
Fostul deputat Cristian Rizea nu s-a prezentat luni la Înalta Curte de Casație și Justiție, unde avea pe rol dosarul în care a fost condamnat în primă instanță la 4 ani și 8 luni închisoare.
Fostul premier, candidat la Camera Deputaților pe listele PSD, a mărturisit că îi ajută pe cei de la PRU deoarece acest partid are curajul să spună ceea ce social-democrații gândesc, dar nu au curajul să spună.
Mai mulți membri PSD sau politicieni plecați din rândul social-democraților s-au înscris în Partidul România Unită, Bogdan Diaconu așteptându-l și pe Victor Ponta. La formațiune a aderat și Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta.
Camera Deputaților a aprobat, miercuri, prin vot secret cu bile, solicitarea DNA privind reținerea deputatului PSD Cristian Rizea, dar a respins cererea privind arestarea preventivă, relatează News.ro.
Comisia juridică a Camerei Deputaților a avizat favorabil, luni, solicitările DNA de reținere și arestare a deputatul PSD Cristian Rizea. Decizia finală aparține plenului.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.