Remus Truică a fost condamnat definitiv joi de ÎCCJ la șapte ani închisoare cu executare în dosarul retrocedării ilegale a Fermei regale de la Băneasa, iar prințul Paul al României a primit o pedeapsă de 3 ani și patru luni de închisoare.
Procurorii DNA au anunțat luni că i-au retrimis în judecată pe Elena Udrea și Dan Andronic, după ce judecătorii ÎCCJ au anulat o parte din probele aflate în dosarul Hidroelectrica.
Magistrații Curții de Apel București au pus luni sechestru pe 4,7 milioane de euro din averea fostului ministru Elelna Udrea, în dosarul Hidroelectrica, în care aceasta este trimisă în judecată de DNA pentru trafic de influență și spălare de bani.
Judecătorul de cameră preliminară de la Curtea de Apel București a dispus începerea procesului penal ce privește finanțarea campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale din 2009.
Judecata s-a reluat marți de la zero după ce unul dintre cei trei judecători din complet s-a pensionat. Tăriceanu a dat din nou declarații, dar nu a recunoscut nimic. Spune că în momentul declarației dată la DNA nu și-a adus aminte întâlnirile.
Înalta Curte a decis definitiv care va fi prima instanță unde vor fi judecate Elena Udrea și Ioana Băsescu, după ce judecătorii de la Curtea de Apel București au spus că nu este de competența lor.
Procesul fostului ministru al Turismului, al fiicei fostului președinte și al patronului evz.ro nu va mai avea loc la Înalta Curte de Casație și Justiție. Judecătorii au stabilit că dosarul este de competența Curții de Apel București.
Procurorii nu au găsit elemente care să conducă la concluzia că s-ar fi fraudat alegerile prezidențiale din 2009, astfel că au închis ancheta. Comisia parlamentară își continuă activitatea, însă.
Dosarul în care președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, este acuzat de mărturie mincinoasă a dat ocazia procurorilor să acuze un martor tot de mărturie mincinoasă. Jurnalistul Dan Andronic nu s-a prezentat la instanță pentru declarații.
Dosarul privește finanțarea campaniei electorale din 2009 a fostului președinte Traian Băsescu. Prejudiciul calculat de procurori se apropie de două milioane de lei.
Dan Andronic a afirmat, luni, în Comisia de anchetă parlamentară privind alegerile prezidențiale din 2009, că îi este greu să spună dacă se va face sau nu lumină în acest caz, după opt ani, și că el nu a vorbit niciodată despre fraudarea alegerilor.
Deputatul PSD Eugen Nicolicea a recunoscut că a fost și el acasă la Gabriel Oprea în seara turului doi al alegerilor prezidențiale din 2009, dar a spus că acolo nu se afla și șefa DNA Laura Codruța Kovesi, așa cum a povestit Dan Andronic.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.