PNL discută luni, în ședința Biroului Executiv, despre primirea în partid a mai multor parlamentari care au demisionat din Pro România, partidul condus de Victor Ponta.
Cinci fondatori ai Pro România, printre care Daniel Constantin și Sorin Cîmpeanu, precum și alți 11 lideri ai formațiunii conduse de Victor Ponta, au demisionat din partid, scrie HotNews.
Daniel Constantin, prim-vicepreședinte Pro România, a declarat că va demisiona din partid, după conflictul provocat în urma celor șapte parlamentari care au votat Guvernul Orban. Ponta a decis sancționarea acestora.
Partidele politice au încheiat consultările cu președinte Klaus Iohannis pentru formarea unui nou Guvern, după ce Executivul condus de Viorica Dăncilă a fost demis prin moțiune de cenzură.
Deputatul Daniel Constantin a declarat, în plenul Camerei Deputaților, că s-a constituit grupul "Pro Europa" format din 20 de deputați ai Pro România, dintre care 16 au candidat pe listele PSD.
Suprafața de teren agricol irigat ar trebui să ajungă de la 200.000 de hectare în 2016 la două milioane în 2020, potrivit planurilor Ministerului Agriculturii.
Curtea de Justiție a UE a decis, miercuri, că statele membre nu pot adopta măsuri de urgență privind interzicerea organismelor modificate genetic (OMG), fără a demonstra că există un risc grav pentru sănătate sau pentru mediu.
Fostul premier Victor Ponta a afirmat că noul proiect Pro România reprezintă o alternativă la oferta partidelor, proiectul lansat fiind un partid social liberal, transmite Agerpres.
PSD și ALDE au început sancțiunile împotriva propriilor parlamentari care refuză să fie de partea lor în lupta cu premierul Sorin Grindeanu și nu semnează moțiunea de cenzură.
Partidul PRO România a fost lansat, luni, sub sloganul #altfel, la un eveniment desfășurat pe terasa unui hotel, în prezența a mai multor zeci de persoane.
Congresul ALDE continuă sâmbătă la Palatul Parlamentului, aproximativ 1.000 de delegați din cele 47 de filiale ale partidului urmând să își aleagă conducerea.Copreședintele Daniel Constantin a precizat că nu participă deoarece congresul e nestatutar.
Liderul PSD susține că ”atacurile” la adresa sa, desfășurate de politicieni precum Ponta, Băsescu și Daniel Constantin, și publicații ca Evz, B1Tv și Hotnews sunt coordonate și că ”unii” afirmă că ar fi coordonate de SRI, iar "alții", de Soros.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.