Marea Britanie propune o asociere vamală cu Uniunea Europeană și vrea să continue să fie parte din unele agenții europene pentru a avea reglementări similare.
Mai mulți diplomați care reprezintă statele membre ale UE la negocierile privind Brexit au fost convocați la o reuniune de urgență luni, în contextul unor zvonuri privind un acord interimar înaintea Consiliului European.
Marea Britanie nu își poate încălca angajamentele asumate pentru a se asigura că negocierile cu UE privind Brexitul trec la faza următoare, cea referitoare la viitoarele relații comerciale între Londra și blocul comunitar, a spus miercuri Barnier.
Premierul There May le va spune luni parlamentarilor britanici că există "un nou sentiment de optimism" în negocierile privind Brexit după acordul de ultim moment la care s-a ajuns vineri, relatează BBC Online.
Negociatorul-șef al UE, Michel Barnier, a cerut vineri Londrei ca în decurs de două săptămâni să vină cu o soluție privind plata facturii, condiție pentru a trece la faza a doua a negocierilor, dedicată relației post-Brexit.
Șefii de stat și de guvern discută la summitul de joi și vineri despre Brexit, migrație, agenda digitală, apărare și securitate, dar și despre reforma Uniunii Europene după plecarea Marii Britanii.
David Davis a acuzat Uniunea Europeană că trage de timp ''pentru a obține mai mulți bani'' în negocierile pentru ieșirea Marii Britanii din blocul comunitar.
Miniștrii din 27 de state UE au transmis Marii Britanii că trebuie să facă mai multe concesii în negocierile privind Brexit, un mesaj nu tocmai încurajator pentru premierul Theresa May care avea mari speranțe de la summitul UE din această săptămână.
Progresul privind prioritățile UE în primele patru runde de negocieri cu Marea Britanie nu a fost suficient, se arată în propunerea de rezoluție a Parlamentului European care va fi votată săptămâna viitoare.
A treia rundă de negocieri dintre Uniunea Europeană și Marea Britanie privind Brexit s-a încheiat joi la Bruxelles după patru zile de discuții în care nu s-au înregistrat progrese semnificative.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.