Planul de redresare al UE, în valoare de 750 de miliarde de euro, va fi lansat chiar dacă Polonia și Ungaria își mențin veto-ul, a declarat președintele Parlamentului European David Sassoli.
Președintele Consiliului European, Charles Michel, i-a salutat pe Joe Biden și pe Kamala Harris pentru obținerea numărului necesar de electori pentru a fi declarați câștigători ai alegerilor. Și alți lideri europeni salută victoria democraților.
Opoziția democratică din Belarus a primit Premiul Saharov 2020 pentru libertatea de gândire, a anunțat joi președintele Parlamentului European, David Sassoli.
Eurodeputații vot reveni la masa negocierilor, atunci când Consiliul va da dovadă de "o dorință reală de a ajunge la un acord", a precizat Parlamentul European.
Plenul Parlamentului European a dezbătut joi bugetul multianual al UE și planul de redresare economică, după ce șefii de stat și de guvern au ajuns la un compromis marți dimineață. PE cere îmbunătățirea acordului pe buget pentru a-l aproba.
Președintele PE, David Sassoli, a comentat miercuri acordul privind bugetul UE și planul de relansare economică, exprimându-și nemulțumirea față de unele aspecte. Plenul Parlamentului European se reunește joi pentru a dezbate rezultatele summit-ului.
Pe agenda plenului Parlamentului European, reunit la Bruxelles, între 8 și 10 iulie, se mai află și prioritățile Președinției germane a Consiliului, care vor fi dezbătute în prezența cancelarului Angela Merkel.
Pe lângă activitățile principale ale Parlamentului, președintele Sassoli a oferit sprijinul PE autorităților locale care asigură mâncare, adăpost și un centru de testare COVID-19.
Ultima săptămână a ”European Youth Event online” oferă tinerilor din UE și din afara Uniunii posibilitatea de a se întâlni și de a face schimb de opinii cu experți, factori de decizie, activiști și formatori de opinie.
La Bruxelles are loc săptămâna aceasta sesiunea plenară din mai a Parlamentului European. Pe agendă se află numeroase subiecte ce au legătură cu pandemia de COVID-19.
Cei 27 de lideri ai Uniunii Europene au transmis mesaje de solidaritate cu ocazia Zilei Europei, sărbătorită în acest an în condiții excepționale din cauza pandemiei COVID-19.
Președintele Parlamentului European, David Sassoli, a vizitat bucătăriile instituției unde - pe perioada suspendării activității fizice a eurodeputaților - sunt făcute preparate pentru oamenii fără adăpost și lucrătorii medicali.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.