Alianțele totalitare în curs de afirmare subminează ordinea democratică globală. Occidentul trebuie să-și demonstreze acum forța, comentează The Telegraph.
Consilierii politici și diplomatici din 40 de țări, inclusiv G7, UE, BRICS - cu excepția Rusiei - s-au reunit la Jeddah, în Arabia Saudită, pentru un summit privind Ucraina.
Referindu-se la creșterea ajutorului militar trimis din partea țărilor NATO către Ucraina, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, a avertizat că „al Treilea Război Mondial se apropie”, titrează El Periodico.
Ucraina "nu are nimic de-a face" cu atacul cu drone asupra Kremlinului, imputat de Moscova Kievului, s-a apărat miercuri Președinția ucraineană. Fostul președinte rus Dmitri Medvedev a cerut "eliminarea" președintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Rusiei, în prezent vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, susține că Republica Moldova "nu există" ca țară, iar "șefii au vândut-o României".
Fostul președinte rus și actual vicepreședinte al Consiliului de Securitate al țării, Dimitri Medvedev, l-a numit pe președintele SUA, Joe Biden, "bunic disperat", după ce și-a anunțat oficial intenția de a candida pentru un al doilea mandat.
Un nou război mondial este probabil, însă nu e inevitabil, a declarat marți vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei, Dmitri Medvedev, care a subliniat că o "împărțire liniștită" a Ucrainei este "mai bună" decât un război mondial.
Ucraina plănuiește o contraofensivă, în timp ce Rusia își continuă eforturile de cucerire a orașului Bahmut. Medvedev amenință că Rusia ar putea ataca Kiev sau Liov.
Dmitri Medvedev a avertizat Washingtonul în legătură cu o confruntare nucleară și a proclamat sfârșitul Rusiei dacă nu câștigă războiul împotriva Ucrainei.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.
Uniunea Europeană nu pregătește un „pașaport de carbon” sau alte inițiative prin care să restricționeze libertatea de mișcare a cetățenilor, așa cum s-a vehiculat pe site-uri și publicații din România și din Republica Moldova.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.