Serviciul Român de Informații (SRI) predă către Consiliul Național pentru Studiere Arhivelor Securității (CNSAS) peste o mie de dosare ale fostei Securități, a anunțat purtătorul de cuvânt al Serviciului, Ovidiu Marincea.
Rudolph Giuliani, avocatul lui Donald Trump, fost procuror federal adjunct și fost primar al New York, a scris președintelui Klaus Iohannis și altor oficiali români, cerând verificarea protocoalelor și stoparea presiunilor asupra judecătorilor.
Darius Vâlcov, consilierul premierului Dăncilă, a publicat un document semnat de procurorul general Augustin Lazăr și șeful SRI, Eduard Helvig. SRI anunță că protocolul nu mai este valabil și nu mai produce efecte.
Liderul Guvernului și președintele României cer rapoarte complete referitoare la persoanele care au provocat violențe la protestul de vineri seară din Piața Victoriei.
Ministerul Dezvoltării vine cu o serie de precizări după ce G4Media a scris că Liviu Dragnea a colaborat cu ”statul paralel”, prin semnarea unor protocoale cu SRI din calitatea de ministru al Dezvoltării.
SRI consideră că se încearcă atragerea instituției într-o zonă a speculațiilor prin afirmații false, acuzații nefondate și calomnierea cadrelor Serviciului, după ce Liviu Dragnea a declarat că nu se teme de Eduard Hellvig.
Lupta ministrului Justiției cu DNA continuă cu o cerere de desecretizare a protocolului de colaborare între două instituții ale statului - DNA și SRI, puternic contestate de politicienii din alianța PSD-ALDE.
Președintele Klaus Iohannis l-a numit, joi, pe generalul Răzvan Ionescu în funcția de prim-adjunct al directorului SRI. Acesta își va prelua atribuțiile începând cu data de 24 martie 2017.
Directorul Serviciul Român de Informații, Eduard Hellvig, a demarat procedura de retragere a ofițerilor SRI care activează în cadrul Direcției Generale Antifraudă Fiscală din ANAF din anul 2014, se arată într-un răspuns la solicitarea Mediafax.
Protocoalele privind comunicarea între cele două instituții trebuie însă îmbunătățite, a spus șeful Comisiei SRI, după audierea ministrului de Interne și a lui Edurd Hellvig.
Ministrul nu a reușit nici vineri să explice dacă a știut sau nu de informarea de la SRI privind infiltrarea ultrașilor în protestele de miercuri. Însă afirmă sus și tare că forțele de ordine s-au pregătit corespunzător. Atunci, de unde violențele?
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.