Comisia Europeană a aprobat două investiții majore din Fondul de coeziune, în valoare totală de 357 de milioane de euro, pentru extinderea și modernizarea sistemelor de apă și de epurare a apelor uzate din județele Satu Mare și Brăila.
Comisia Europeană a aprobat o investiție de peste 77 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru îmbunătățirea sistemului de colectare, tratare și reciclare a deșeurilor în județul Galați.
Comisia Europeană a aprobat o investiție de peste 222 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru modernizarea și instalarea infrastructurilor de apă potabilă și de apă uzată în județul Ilfov.
Comisia Europeană a permis realocarea unor fonduri din politica de coeziune pentru a răspunde nevoilor ridicate de pandemia de coronavirus, iar statele membre i-au folosit pentru investiții în spitale sau susținerea IMM-urilor în perioada de criză.
Consiliul UE și Parlamentul European au ajuns la un acord privind cele mai importante fonduri care finanțează politica de coeziune a Uniunii pentru perioada viitorului cadru financiar multianual, 2021-2027.
Comisia Europeană a aprobat o investiție de aproape 370 de milioane de euro din Fondul de coeziune pentru a îmbunătăți furnizarea de apă potabilă sigură și colectarea și tratarea apelor reziduale în mai multe regiuni din România.
Uniunea Europeană a mobilizat investiții în valoare de peste 13 miliarde de euro pentru a combate efectele pandemiei de coronavirus, grație flexibilității introduse în cadrul politicii de coeziune, a anunțat luni Comisia Europeană.
Comisia Europeană a aprobat modificarea Programului Operațional Competitivitate din România, redirecționând 550 de milioane de euro din politica de coeziune pentru a amortiza efectele negative ale crizei coronavirusului asupra economiei.
Comisia Europeană a anunțat joi că a aprobat o investiție în valoare de 875,5 milioane euro din Fondul de Coeziune pentru prima fază a autostrăzii Sibiu-Pitești.
În scrisorile adresate miniștrilor UE responsabili cu politica de coeziune, comisarul pentru coeziune, Elisa Ferreira, și comisarul pentru locuri de muncă, Nicolas Schmit, au clarificat modul în care statele membre pot utiliza fonduri REACT-EU.