DNA Brașov a dispus joi trimiterea în judecată, sub control judiciar, lui George Scripcaru, la data faptei primar în exercițiu al municipiului Brașov, pentru săvârșirea infracțiunii de șantaj în formă continuată.
Procurorii din cadrul DNA – Serviciul teritorial Brașov au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune pe o durată de 60 de zile, începând cu 22 octombrie, a primarului George Scripcaru.
Fie că au propriile afaceri, fie sunt angajați la instituții publice, în Parlamentul României ori în cel European, fie că au sau nu probleme penale, beizadelele politicienilor români sunt tot mai prezente în spațiul public.
George Scripcaru a fost trimis în judecată de DNA pentru că l-a convins pe directorul regiei de transport din Brașov să cumpere patru Skoda Superb, fiind apoi folosite de primar. Costurile de întreținere erau achitate de RAT Brașov.
Procurorii anticorupție l-au trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de participație improprie la abuz în serviciu, într-un dosar privind atribuirea, cu titlu gratuit către o asociație sportivă, a unui teren în suprafață de 20.400 mp.
Cardurile de energie, care reprezintă un sprijin pentru plata facturilor la energie, urmează să fie distribuite de pe 1 februarie populației, iar începând cu 20 februarie oamenii își pot plăti facturile cu acestea.
Propaganda pro-Kremlin pe Facebook se manifestă și prin comentarii identice puse de un număr limitat de utilizatori, așa-zișii "troli”, conform global-focus.eu.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.