Premierul Giuseppe Conte a anunțat miercuri seară căîn Italia vor fi închise toate magazinele, cu excepția celor alimentare, și restaurantele. Și farmaciile vor rămâne deschise.
Președintele PE David Sassoli a anunțat marți că, în următoarele două săptămâni, să lucreze de la locuința sa din Bruxelles, în urma vizitei făcute în weekend în țara sa natală, Italia.
Guvernul de la Roma a adoptat duminică dimineață prin decret măsuri excepționale de izolare a milioane de italieni care locuiesc în nordul țării, precum și măsuri restrictive referitoare la întreaga țară,
Președintele rus, Vladimir Putin, speră ca Italia să lupte pentru remedierea relațiilor dintre Rusia și UE și să-i convingă pe liderii europeni că sancțiunile contra Rusiei sunt contraproductive. Conte spune că Italia lucrează în acest sens.
Consiliul European nu a ajuns încă la o înțelegere cu privire la viitorii șefi ai instituțiilor UE, iar diviziunile puternice între cei 28 de lideri au dus la decizia suspendării reuniunii de la Bruxelles până marți.
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a scris pe contu său de Facebook că este onorată să primeasă la București vizita președintelui Consiliului de Miniștri, Matteo Salvini, funcție deținută de Giuseppe Conte
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.