Când un ministru german a propus în ianuarie ridicarea unor restricții pentru cei vaccinați, a primit numeroase critici, inclusiv de la colegii din guvern. Acum, mai multe țări se gândesc la astfel de măsuri.
Noul șef al diplomației americane, Antony Blinken, face prima vizită la Bruxelles, la o reuniune a miniștrilor de externe dedicată întăririi relațiilor transatlantice și unității dintre aliați.
Miniștrii de externe din UE au ajuns luni la ”un acord de principiu” în vederea adoptării de sancțiuni împotriva mai multor oficiali ruși de rang înalt.
Consiliul a ajuns astăzi la un acord politic cu privire la Instrumentul european pentru pace, noul instrument global extrabugetar care va finanța acțiunea externă care are implicații militare sau în domeniul apărării.
Ministrul german de externe Heiko Maas și omologul său francez Jean-Yves Le Drian urmăresc să insufle o nouă viață relației dintre UE și SUA după alegerea noului președinte american Joe Biden, transmite dpa, preluată de Agerpres.
Negociatorii Parlamentului European și ai Consiliului UE au ajuns la un acord în ceea ce privește condiționarea fondurilor europene de respectarea statului de drept, anunță Comisia Control bugetar (CONT) a PE.
Ministrul german de externe Heiko Maas a lansat sâmbătă un apel către Uniunea Europeană să impună noi sancțiuni împotriva Rusiei pentru otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi cu un agent neurotoxic interzis pe plan internațional, scrie Reuters.
Statele membre ale Uniunii Europene sunt de acord cu necesitatea unor sancțiuni împotriva regimului din Belarus, dar Cipru pune condiții pentru implementarea lor.
Germania, care deține în prezent președinția Consiliului UE, a sporit presiunea asupra Rusiei, amenințând cu sancțiuni în lipsa unui răspuns în următoarele zile cu privire la aparenta otrăvire a principalului critic al Kremlinului, Aleksei Navalnîi.
În disputa privind rezervele de gaze naturale din Mediterana de Est, ministrul german de externe Heiko Maas a încercat să medieze între Atena și Ankara. Președintele turc Recep Erdogan spune însă că Turcia va lua ceea ce îi revine de drept.