Comisia Europeană coordonează livrarea de bunuri esențiale pentru a sprijini populația civilă, prin intermediul mecanismului de protecție civilă al UE.
„Uniunea Europeană este alături de România în contextul creșterii numărului de cazuri de COVID-19”, a transmis Janez Lenarčič, comisar european pentru gestionarea crizelor.
Comisia Europeană a adăugat duminică 30 milioane de euro celor 33 de milioane alocate vineri pentru a finanța ajutorul de urgență destinat Libanului, a anunțat comisarul european Janez Lenarcic, responsabil de gestionarea crizelor, potrivit AFP.
Țările din Uniunea Europeană pot solicita fonduri suplimentare pentru transporturile de bunuri esențiale și pentru deplasarea echipelor medicale și a pacienților afectați de coronavirus.
RescEU, care face parte din mecanismul de protecție civilă al Uniunii Europene, va fi consolidat în mod semnificativ, cu 2 miliarde de euro în perioada 2021-2027, pentru a se crea rezerve de echipamente strategice care să acopere diferite urgențe.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.