Președintele american, Donald Trump, a început să-și formeze Consiliul pentru Pace în Gaza, mai mulți lideri străini anunțând că au primit invitații de a i se alătura, scrie „La Libre Belgique” (Belgia).
Casa Albă a anunțat numele unora dintre liderii care vor juca un rol în supravegherea următorilor pași în Gaza, după ce Comitetul Palestinian pentru Guvernarea Teritoriului (NCAG), supervizat de SUA, s-a întrunit pentru prima dată vineri la Cairo.
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat duminică că un acord de pace între Rusia și Ucraina este „foarte aproape”, după o întâlnire cu omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski, desfășurată la reședința Mar-a-Lago din Florida, relatează Reuters.
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a oferit o evaluare pozitivă a unei convorbiri pe care a avut-o cu trimiși ai SUA despre cum poate fi încheiat războiul Rusia-Ucraina, comentează BBC, prelat de News.ro.
Volodimir Zelenski a negociat la Berlin, însă Moscova rămâne inflexibilă, iar Statele Unite ale Americii iau în considerare sancțiuni, scrie „La Libre Belgique” (Belgia).
Kievul a salutat luni „progresele” în negocierile cu Washingtonul pentru a pune capăt războiului cu Rusia, în timpul discuțiilor cu emisarii americani în capitala Germaniei, sintetizează „Courrier International” rezultatul discuțiilor de la Berlin.
Răspunsul pe care Volodimir Zelenski i l-a transmis miercuri, 10 decembrie lui Donald Trump, se bazează în esență pe patru puncte: teritorii, garanții de securitate, reconstrucția Ucrainei și cea mai recentă evoluție: aderarea la UE până în 2027.
Statele Unite ale Americii anunță că un acord de pace în Ucraina este aproape de finalizare, în timp ce Rusia continuă să câștige teritoriu și să atace cu sute de drone, relatează publicația „20 Minutos” (Spania).
Steve Witkoff și Jared Kushner au ales să se întâlnească la Miami cu negociatorul-șef și cu șeful Statului Major ucrainean, după ce au anulat etapa de la Bruxelles la întoarcerea lor de la Moscova, relatează „Le Monde” (Franța).
Pacea în Ucraina este dificilă, dar posibilă – este prima concluzie a întâlnirii de la Moscova în care Vladimir Putin a discutat cu trimișii lui Donald Trump. Pe de altă parte, aflăm că propunerile SUA cuprind elemente inacceptabile pentru Rusia.
Vladimir Putin s-a întâlnit pe 2 decembrie la Kremlin cu trimisul special al lui Donald Trump, Steve Witkoff, și cu investitorul american Jared Kushner. Temele de discuție au fost variantele de soluționare pașnică în Ucraina și cooperarea economică.
Nu s-a ajuns la niciun "compromis" în problema spinoasă a teritoriilor ocupate de Rusia în Ucraina după o întâlnire la Moscova între președintele rus Vladimir Putin și emisarul american Steve Witkoff.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.