Un atac cu drone israeliene în sudul Libanului a ucis cel puțin cinci persoane, inclusiv trei copii, potrivit Ministerului Sănătății din Liban, informează „Euronews” (Italia).
Premierul libanez Najib Mikati a declarat, sâmbătă, în cursul primei sale vizite la Damasc de la căderea regimului Bashar al-Assad, că trasarea granițelor terestre și maritime cu Siria vecină va fi una dintre „priorități”, relatează AFP.
Comandantul șef al armatei libaneze, Joseph Aoun, a fost ales joi președinte al țării, cu voturile a 99 din cei 128 de deputați, punându-se astfel capăt unei perioade de peste doi ani în care funcția nu a fost ocupată, relatează AFP și Reuters.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.