Scrutinul parlamentar de duminică (și sâmbătă pentru românii din Diaspora) s-a aflat printre subiectele discutate de ministrul afacerilor externe Bogdan Aurescu cu omologul italian, Luigi Di Maio, în cadrul unei convorbiri telefonice.
Mișcarea 5 Stele (antisistem) și Liga (extrema dreaptă) și-au făcut public vineri programul cu care își propun să guverneze, după ce au anunțat joi că au ajuns la un acord final cu privire la acest document.
Înfrângerea lui Matteo Renzi la referendumul de duminică și anunțata sa demisie aduc în prim-planul politicii europene noi politicieni. Aceștia au în comun disprețul pentru establishment-ul politic.
Din motive ostensibile, schimburile economice ale României cu Japonia, precedente celui de-al Doilea Război Mondial au fost ignorate de istorici, până în ultimul deceniu al veacului trecut, scrie dr Radu Șerban.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.