Klaus Iohannis a decorat joi președinții unor Instituții Supreme de Audit din state europene. Printre ei, Mihai Busuioc, un fost apropiat al lui Liviu Dragnea, și lui Mihai Lupu, un politician controversat din R. Moldova.
Inițiativa legislativă a Partidului Democrat, care prevede introducerea vectorului integrării europene în Constituția Republicii Moldova, a fost respinsă joi în Parlamentul de la Chișinău, relatează IPN.md.
Iurie Bolboceanu, fost deputat democrat, a fost prins în flagrant, în timp ce era cu un spion străin. El a fost racolat, acum câțiva ani, de serviciile străine secrete și periodic transmitea informații cu caracter secret.
Lupta pentru fotoliul de președinte al Republicii Moldova se apropie de final. Duminică, moldovenii își aleg șeful statului prin vot direct, după ce au fost lipsiți de acest drept timp de 16 ani, scrie report.md.
Liderul Partidului Popular European, Iurie Leancă, a anunțat, joi, că nu se retrage din cursa pentru funcția de președinte, deoarece pericolul ca socialistul Igor Dodon să ajungă șef al statului e mult mai mare după retragerea lui Marian Lupu.
Candidatul puterii, Marian Lupu, a anunțat că se retrage din cursa pentru Președinție și a declarat că Maia Sandu (candidatul comun al forțelor anti-oligarhice și pro-europene – n.n.) are cele mai mari șanse să-l învingă pe socialistul Igor Dodon.
Candidatul puterii, Marian Lupu, a anunțat că se
retrage din cursa pentru Președinție și a declarat că Maia Sandu (candidatul
comun al forțelor anti-oligarhice și pro-europene – n.n.) are cele mai mari
șanse să-l învingă pe
Disperarea candidaților din Republica Moldova i-a împins să își facă reclamă chiar și pe gardurile cimitirelor. Nu mai contează că încalcă legea afișajului electoral atât timp cât își ating publicul țintă. Fie el și în cimitir.
Socialistul pro-rus Igor Dodon este candidatul la președinție cu cele mai mari șanse. El este urmat de pro-europenii Maia Sandu și Andrei Năstase, care sunt practic la egalitate, potrivit unui sondaj realizat de "CBS-AXA” la comanda IDIS "Viitorul".
Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a decis în unanimitate ca liderul formațiunii, Maia Sandu, să candideze la alegerile prezidențiale din toamna acestui an.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.