Uniunea Europeană a venit cu propuneri privind relaxarea controalelor asupra anumitor mărfuri destinate Irlandei de Nord înainte de debutul unei noi runde de negocieri post-Brexit.
Pandemia de COVID-19 remodelează lumea, iar UE trebuie să se adapteze la noile realități și să sporească capacitatea de rezistență atât a membrilor lor, cât și a instituțiilor europene în ansamblu.
Vicepreședintele Comisiei pentru relații interinstituționale și prospectivă, Maroš Šefčovič, se află luni la București, unde are mai multe întâlniri cu oficiali români.
Comisia Europeană a dat termen Regatului Unit până la finalul lunii pentru a retrage proiectul de lege ce repune în discuție angajamentele luate în cadrul Brexit, care „aduce atingere gravă încrederii”, spunând că nu va ezita să se adreseze justiției
Vicepreședintele pentru relații interinstituționale al Comisiei Europene, Maros Sefcovic, a solicitat miercuri să aibă rapid o întâlnire cu ministrul de stat Michael Gove, responsabil pentru aplicarea acordului de retragere a Regatului Unit din UE.
CE a lansat luni platforma Fit for Future - un grup de experți la nivel înalt care va ajuta Comisia în demersul de simplificare a legislației UE existente și de reducere a sarcinii administrative pentru cetățeni și întreprinderi.
România și Estonia nu au ținut cont de sugestia lui Juncker de a nu mai trimite înlocuitori pentru comisarii aleși eurodeputați. Există riscul ca cei propuși pentru interimat să fie audiați în PE în același timp cu comisarii desemnați.
Margaritis Schinas a anunțat miercuri că, în urma demisiilor Corinei Crețu și Andrus Ansip, portofoliile lor vor fi preluate temporar de Johannes Hahn, respectiv Maros Sefcovici. Viorica Dăncilă îl propusese pe Ioan-Mircea Pașcu în locul lui Crețu.
Comisia Europeană cere Parlamentului European și Consiliului să analizeze modul în care impozitarea energiei ar putea contribui mai eficient la realizarea obiectivelor politicilor UE în domeniul energiei și al climei.
Avocată și activistă anticorupție, considerată până recent un outsider în politică, Zuzana Caputova scrie istorie în Slovacia, devenind prima femeie președinte din istoria țării, după o victorie clară în turul doi al alegerilor.
Frans Timmermans, prim-vicepreședinte al Comisiei Europene și un critic acerb al schimbărilor din justiție promovate de PSD, va fi candidatul socialiștilor europeni (PES) la șefia Executivului UE în alegerile de anul viitor.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.