Ministrul interimar de interne, Mihai Fifor, a declarat, miercuri, la Antena 3, că urmează a se lua o serie de măsuri imediate pentru remedierea problemelor din sistem, una dintre aceste măsuri fiind "unificarea dispecerizării" la Serviciul 112.
Comitetul, condus de Raed Arafat, se reunește miercuri, după ce marți au fost analizate modificările la OUG 34/2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național Unic pentru Apeluri de Urgență.
Viorica Dăncilă a anunțat marți că prima sarcină a lui Mihai Fifor e solicitarea de urgență a unor verificări pentru a analiza modul de funcționare a inspectoratelor de poliție.
Mihnea-Daniel Năstase, fiul lui Adrian Năstase, a fost numit în funcția de consilier onorific al vicepremierului pentru parteneriate strategice, Mihai Fifor, potrivit unei decizii a premierului Viorica Dăncilă publicată în joi în Monitorul Oficial.
PSD vrea să câștige alegerile prezidențiale, dar încă nu are un candidat, în timp ce partenerii de Coaliție din ALDE dau semne că vor să rupă alianța pentru că social-democrații nu-l vor pe Călin Popescu Tăriceanu candidat unic.
Social-democrații vor organiza Congresul pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidențiale în data de 3 august, a anunțat, la România TV, secretarul general al partidului, Mihai Fifor.
Viorica Dăncilă a fost aleasă președinte al PSD în cadrul Congresului extraordinar al partidului, iar președinte executiv al formațiunii ar fi Eugen Teodorovici.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.