Fost ministru al Educației, Ecaterina Andronescu a participat luni la lansarea agendei politice 2018 - 2024 a partidului Pro România, fondat de fostul premier Victor Ponta, Daniel Constantin și Sorin Câmpeanu.
Mai mulți membri PSD sau politicieni plecați din rândul social-democraților s-au înscris în Partidul România Unită, Bogdan Diaconu așteptându-l și pe Victor Ponta. La formațiune a aderat și Mirel Palada, fost purtător de cuvânt al Guvernului Ponta.
Din motive ostensibile, schimburile economice ale României cu Japonia, precedente celui de-al Doilea Război Mondial au fost ignorate de istorici, până în ultimul deceniu al veacului trecut, scrie dr Radu Șerban.
Cât de digitale vor fi investițiile în agricultură și în dezvoltarea rurală în ultimii ani? O înrebare la care condițiile pandemiei par să forțeze acțiunea urgentă. O întrebare la care Comisia Europeană răspunde și prin finanțări concrete.