Fostul lider al UKIP, Nigel Farage, partidul britanic eurosceptic care a susținut Brexitul, și-a exprimat susținerea fermă pentru Donald Trump, candidatul republican în cursa pentru președinția SUA, informează AFP.
După ce a luptat pentru Brexit, Nigel Farage a fost văzut la Ambasada Germaniei din Londra. Presa britanică speculează că politicianul eurosceptic ar dori să obțină cetățenia germană.
Ieșirea efectivă a Marii Britanii din Uniunea Europeană ar putea fi amânată până la finalul lui 2019 din cauza dificultăților cu care se confruntă administrația britanică și a alegerilor din Franța și Germania, potrivit Sunday Times.
Președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, îi acuză pe liderii campaniilor pentru Brexit, Boris Johnson și Nigel Farage, de faptul că au renunțat atunci când lucrurile au devenit dificile.
Nigel Farage a anunțat, luni, că demisionează de la conducerea formațiunii UKIP. Deși este principalul arhitect al votului privind Brexit, el a rămas în continuare membru al Parlamentului European.
Nigel Farage, liderul Partidului pentru Independența Regatului Unit (UKIP) și membru în Parlamentul European, a discutat referendumul de joi cu jurnaliștii acreditați la Parlamentul European.
Britanicii au votat pentru ieșirea țării lor din Uniunea Europeană. Și totuși rezultatul referendumului nu este obligatoriu, astfel că există șanse, chiar dacă mici, să nu fie aplicat de către Guvern și Parlament.
Britanicii au ales joi să părăsească Uniunea Europeană. EurActiv.ro vă prezintă principalele reacții ale liderilor din Marea Britanie și UE, precum și evoluțiile de pe piețele financiare, primele care au resimțit ”șocul” votului.
Premierul Scoției, Nicola Sturgeon, a declarat că rezultatul referendumului din Marea Britanie privind Uniunea Europeană "arată clar că poporul scoțian își vede viitorul ca parte a Uniunii Europene". 63% dintre scoțieni au votat pentru Remain.
Olandezii au respins Acordul de Asociere UE-Ucraina în cadrul referendumului de miercuri. Dar votul nu a fost despre Ucraina. Dreapta populistă anunță deja "sfârșitul UE".
Olandezii se pronunță, astăzi, asupra Acordului de Asociere UE-Ucraina, într-un referendum important, atât pentru Kiev, cât și pentru Bruxelles. Un "nu" olandez ar putea arunca UE într-o nouă criză și i-ar oferi motive de bucurie lui Vladimir Putin.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.