Eurodeputatul USR/Renew Dan Barna explică modul în care a fost pregătită audierea privind justiția din România de joi dimineața în Grupul de Monitorizare a Democrației, Statului de Drept și Drepturilor Fundamentale (DRFMG) din comisia LIBE.
După dezvăluirea care arată că peste jumătate din teza de doctorat a ministrului Justiției ar fi plagiată, Comisia de Etică a Universității Craiova a început verificările.
În urma crimei din Timiș, mai multe voci din spațiul public, reunite în jurul petiției „Legea Mario” au cerut reducerea vârstei de răspundere penală de la 14 la 10 ani pentru omor premeditat.
La nivelul Ministerului Justiției a fost constituit luni un grup de lucru pentru a se analiza oportunitatea și necesitatea modificării legislației în privința răspunderii penale a minorilor.
Președintele Nicușor Dan a declarat, la finalul reuniunii informale a Consiliului European, că sunt bătălii mai importante în care ar dori să se implice, întrebat dacă ministrul Justiției, acuzat de plagiat, ar trebui să demisioneze.
Premierul Ilie Bolojan a a avut marți seară, la TVR 1, prima declarație legată de acuzațiile de plagiat în cazul ministrului PSD al Justiției, Radu Marinescu. Premierul a precizat că el își evaluează colegii după ce fac în mandatele de miniștri.
Președintele USR, Dominic Fritz roagă PSD să se delimiteze public și imediat de amenințările și intimidările îndreptate împotriva jurnalistei Emilia Șercan, care a dezvăluit că ministrul Justiției, Radu Marinescu, a plagiat în teza de doctorat.
FJSC își exprimă deplina susținere față de lect. univ. dr. Emilia Șercan și face apel la responsabilitate, în contextul tentativei de discreditare venită din partea PSD.
PSD îl susține fără rezerve pe ministrul Justiției, Radu Marinescu, și "condamnă manevra josnică prin care acesta a fost acuzat de plagiat, imediat după ce a anunțat că numirile șefilor la parchetele de rang înalt nu vor fi de natură politică".
Potrivit analizei PressOne, cel puțin 56,68% dintre paginile lucrării cu titlul Sistemul mijloacelor de probă în procesul civil conțin text copiat din alți autori, mai exact 140 de pagini din cele 247 ale lucrării.
Formațiunea extremistă AUR a depus marți solicitarea pentru convocarea unei sesiuni extraordinare a Parlamentului în perioada 20-24 ianuarie, scopul fiind începerea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Experții în securitate cibernetică invitați în cadrul webinarului “Riscurile Cibernetice: de la amenințare, la soluții”, care a avut loc miercuri, estimează atacurile cibernetice care au loc zilnic la o valoare de 8,44 trilioane de dolari.
Obișnuiți cu stilul său neconvențional, nu trebuie să fie de mirare că președintele argentinian Javier Milei, după o zi intensă plină de întâlniri s-a lăsat dus de val la un post de televiziune din Italia, relatează RAI News.