Primarul laburist al Londrei, Sadiq Khan, devenit în 2016 primul musulman care conduce o capitală occidentală, a fost reales pentru al doilea mandat, conform rezultatelor făcute publice sâmbătă, relatează AFP.
Președintele Donald Trump l-a criticat din nou sâmbătă pe primarul Londrei, Sadiq Khan, afirmând că acesta este "un dezastru" și că ar trebui să demisioneze urgent, după ce doi tineri au fost uciși și alți trei bărbați au fost răniți la Londra.
Circa 200 de pompieri luptau în cursul nopții de marți spre miercuri împotriva unui incendiu uriaș care devasta un bloc de locuințe cu vreo 30 de etaje din vestul Londrei, au anunțat serviciile de prim-ajutor.
Ambasadorul britanic la Uniunea Europeană, Tim Barrow, îi va înmâna miercuri personal președintelui Consiliului European, Donald Tusk, scrisoarea prin care Marea Britanie notifică blocul comunitar de intenția sa de a părăsi UE.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.