Președinția României la Consiliul Uniunii Europene va fi de succes dacă se va reuși accelerarea negocierilor Serbiei cu UE și dacă se va formaliza o invitație către Macedonia pentru a începe procedurile de aderare, a spus ministrul român de externe.
Presa sârbă speculează faptul că una dintre condițiile impuse Greciei pentru a primi asistență financiară externă este recunoașterea provinciei Kosovo, relatează Euractiv.com.
România a adoptat, în luna mai 2021, Strategia națională pentru prevenirea și combaterea antisemitismului, xenofobiei și radicalizării, însă până acum pașii făcuți pentru implementarea ei sunt timizi.
De la Odesa, până la punctul de trecere a frontierei Palanca-Maiaki-Udobnoe, sunt aproximativ 40 de kilometru, iar taximetriștii percep o taxă de 2000 de hrivne (60 euro) pentru o călătorie până la frontiera cu Moldova.
Ieri, când realizam acest reportaj încă era pace. Astăzi ne-am trezit de la bubuitul obuzelor undeva departe. Se aud de la Cricova, aici unde locuim, iar în acest moment nu știm cine trage.