Fostul ministru al Educației Adrian Curaj ar putea fi în conflict de interese după ce actualul ministru l-a numit în consiliul de administrație al Institutului Național de Fizică a Laserelor, Plasmei și Radiațiilor (INFLPR) Măgurele.

Adrian Curaj a ajuns în Consiliul de Administrație al INFLPR Măgurele prin ordinul ministrului Educației numărul 4952 din 17 august 2016.

După ce a fost concediat din Cabinetul Cioloș, fostul ministru al Educației Adrian Curaj s-a întors la conducerea Unității Executive de Finanțare a Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării (UEFISCDI), instituție care finanțează majoritatea programelor de cercetare în România.

Instituția pe care Curaj a condus-o și înainte de a fi ministru și pe care o conduce și acum este, practic, cea care decide ce programe ale celor 49 de institute naționale de cercetare-dezvoltare (INCD-uri, n.r.) din întreaga țară merită sau nu să fie finanțate, fie din bani de la buget, fie din anumite fonduri externe. 

Unul dintre aceste institute este INFLPR Măgurele, care dezvolta, printre altele, proiectul CETAL, o serie de experimente cu un laser de 1 peta-watt.

Proiectul CETAL, ca și altele, este finanțat prin UEFISCDI, situație ce presupune ca Adrian Curaj să fie și cel care decide cum sunt folosiți banii, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al institutului, dar și cel care verifică și aprobă modul în care banii au fost cheltuiți, în calitate de director general al UEFISCDI, finanțatorul proiectului.

Această situație a fost reclamată Agenției Naționale de Integritate de reprezentanții Sindicatului „Radiația” din INFLPR.

„O altă problemă, pe lângă cea a evidentului conflict de interese finanțator-beneficiar în care se află dl. Curaj, este aceea că toate institutele din țară concurează pentru banii administrați de UEFISCDI, adică de domnul Curaj. Orice proiect am câștiga noi, cei de la INFLPR, pe viitor ar putea fi contestat de celelalte institute din țară din cauza prezenței dlui Curaj în consiliul de administrație din institutul nostru, iar asta ar putea deveni o problemă”, a declarat, pentru EurActiv.ro, doctorul George Epurescu, liderul sindicatului cercetătorilor din INFLPR.

Fostul ministru Adrian Curaj a fost de curând numit în funcția de „Înalt Reprezentant al prim-ministrului pentru dezvoltarea ecosistemului bazat pe știință, inovare și antreprenoriat asociat infrastructurii paneuropene ELI-NP”. Proiectul ELI-NP este cunoscut sub numele de „laserul de la Măgurele” și presupune construcția unui uriaș centru de experimente laser, unic în Europa.

Infrastructura laser pentru proiectul ELI-NP este realizată de firma franceză Thales, care a livrat și laserul de 1 peta-watt din cadrul proiectului CETAL.

Întrucât firma aleasă pentru a lucra în acest proiect este franțuzească, la Măgurele a fost prezent, marți, în prima zi a vizitei sale în România, însuși președintele Franței, Francois Hollande, alături de omologul său român Klaus Iohannis.