Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, consideră că Românianu este o țintă a Rusiei, deoarece este membră a Alianței Nord-Atlantice și unatac la adresa României înseamnă un atac la adresa NATO.

”În calitatea sa de membru al Alianței Nord-Atlantice, România este în perfectă siguranță, din acest punct de vedere nu cred că sunt dubii", a declarat, sâmbătă, șeful diplomației, la Realitatea TV, potrivit Mediafax.

Pe de altă parte, Bogdan Aurescu a precizat că trebuie tratat cu atenție întregul "complex al situației de securitate" din vecinătate, "inclusiv astfel de mesaje", declarându-se convins că "România nu va fi o țintă a unor eventuale lovituri preventive ale Federației Ruse, pentru că asta ar însemna un atac împotriva unui aliat NATO".

În același context, ministrul de Externe a declarat că sistemul antirachetă de pe teritoriul României, "care este amplasat într-o bază românească, consacră, de fapt, o prezență pe termen lung a Statelor Unite în România, ceea ce reprezintă o garanție a faptului că România nu se mai întoarce într-o altă sferă de influență".

România și Polonia devin în mod automat ținte potențiale ale Rusiei, pentru că găzduiesc elemente ale scutului american antirachetă, a afirmat, pe 24 iunie, Consiliul rus de Securitate, citat de Interfax.

Totodată, Evgheni Lukianov, secretar adjunct al Consiliului de Securitate al Rusiei, a avertizat țările baltice că, "dacă le place să fie ținte din cauza sistemelor americane de armament, este alegerea lor". "Logica de conflict este că nimeni nu câștigă dintr-un conflict, dar cineva se trezește prins la mijloc", a adăugat el.

"Agitația nesănătoasă a anumitor state, noi membre ale blocului atlantic, nu este fundamentată de existența unor amenințări din partea noastră", a subliniat secretarul adjunct al Consiliului rus de Securitate.

Aceste state "ar trebui să meargă la doctor (...). Probabil este vorba mai mult despre terapie decât de chirurgie. Această terapie este adresată acestor beneficiari - țărilor baltice, Poloniei și României", a mai spus Lukianov.

Moscova a denunțat în mai multe rânduri planul Alianței Nord-Atlantice de a instala elemente ale scutului antirachetă în România și Polonia.