Avocatul Poporului își rezervă dreptul de a ataca la Curtea Constituțională ordonanțele de urgență adoptate de guvern în ședința de marți.

„Adoptarea într-o singură ședință de Guvern a unui număr de 25 de ordonanțe de urgență este nu doar fără precedent, ci o gravă abatere de la normele art. 115 din Constituție, Guvernul substituindu-se practic Parlamentului”, a transmis Avocatul Poporului.

Conform Avocatului Poporului, în momentul adoptării lor, unele acte normative erau deja în procedură parlamentară, urmând să fie votate de „unica autoritate legiuitoare a țării”, așa cum este definit Parlamentul de către Constituție.

Într-o declarație pentru Agerpres, Renate Weber, Avocatul Poporului, spune că ce s-a întâmplat marți la Guvern este „fără precedent”. „Eu nu îmi aduc aminte nicio altă situație în care să fi fost adoptate atât de multe ordonanțe de urgență într-o ședință. Ceea ce ne-a surprins a fost faptul că unele dintre aceste ordonanțe vizau texte de lege care se află deja în dezbaterea parlamentară și au mers deja în diferite etape în această dezbatere, unele chiar urmau să fie supuse la vot și, atunci, într-adevăr, era firesc să lași dezbaterea parlamentară și cursul de legiferare constituțional, corect, să fie finalizat. Nu avem cum să le atacăm pe toate 25 odată, pentru că nu așa se procedează”, a spus Weber.

Insituția a transmis și că au lipsit avizele Consiliului Legislativ și ale Consiliului Economic și Social, deși există o obligație legală fermă privind existența acestora anterior adoptării unei ordonanțe de urgență.

„Avocatul Poporului își rezervă dreptul de a sesiza Curtea Constituțională cu excepții de neconstituționalitate privind acele ordonanțe de urgență care aduc atingere direct sau indirect drepturilor fundamentale și cele care încalcă decizii anterioare ale Curții Constituționale”, se arată într-un comunicat citat de Mediafax.

Weber a spus că Avocatul Poporului va sesiza Curtea Constituțională dacă va constata că acestea încalcă decizii anterioare ale Curții sau dacă afectează, direct sau indirect, libertățile fundamentale.

„Evident, pentru asta trebuie să așteptăm să vedem textele în Monitorul Oficial”, a menționat Renate Weber.

Guvernul condus de Ludovic Orban a adoptat marți, într-o ședință maraton, 25 de ordonanțe de urgență, unele dintre ele vizând organizarea alegerilor.