Ce spunea Barna în aprilie: AUR este un partid extremist și eu nu voi negocia cu ei
Copreședintele USR PLUS, vicepremierul Dan Barna, declara, pe 23 aprilie 2021, că AUR este "un partid extremist" și nu va negocia cu reprezentanții acestuia. Acum negociază o moțiune de cenzură împotriva lui Guvenului din care USR PLUS face parte.
”Cu cei de la AUR nu voi negocia pentru că, din punctul meu de vedere, am spus-o și la tribuna Parlamentului, AUR s-a dus într-o zonă de partid extremist. Am văzut ieri un lider important din AUR, un purtător de mesaj important din AUR, propunând public o listă de intelectuali care trebuie uciși. Acolo suntem, este o realitate pe care nu o putem ignora. Și dacă îi dăm oricât de mic credit unui astfel de partid, nu știu unde putem ajunge. Din punctul meu de vedere, AUR este un partid extremist și eu nu voi negocia cu ei", a declarat, la Digi24, Dan Barna.
Se întâmpla pe 23 aprilie 2021.
După patru luni, USR PLUS negociază cu AUR depunerea unei moțiuni de cenzură împotriva propriului guvern.
"Am discutat cu toate partidele politice despre o eventuală moțiune de cenzură. USR PLUS are 80 de semnături și 80 de parlamentari, care așa cum l-au pus pe premierul Cîțu și i-au dat șansa să arate că poate să conducă un guvern de coaliție, îl vor da și jos. Asta să fie foarte clar. Am discutat cu cei de la AUR, pentru a vedea dacă avem o variantă de a strânge semnăturile. Împreună cu AUR avem 122 de semnături, deci putem depune o moțiune de cenzură. Rămâne să discutăm despre text”, a declarat joi Ionuț Moșteanu, liderul grupului USR PLUS din Camera Deputaților.
Moșteanu a adăugat că ar vrea să nu se ajungă aici, dar asta depinde ”doar de maturitatea politică a lui Florin Cîțu”.
”Mâine vom avea o discuție, aștept să facă un pas în spate, să continuăm cu un nou premier PNL, într-un ritm accelerat, pentru că e foarte mult de recuperat din ultimele luni și din acest aproape un an de zile în care Florin Cîțu a avut frâiele Guvernului și nu a mers la turație maximă", a mai spus el.
de Iacob T. 02 Sep 2021 15:14
Este o chestie de pragmatism, și atât. Se obișnuiește în politică și este diferit de compromis, deși, în viața noastră politică, actorii nu prea fac diferența. Bine, acum nici unii jurnaliști nu prea...
de DODO 02 Sep 2021 15:45
de DODO 02 Sep 2021 15:55