Președintele USR, Dan Barna, s-a prezentat marți la consultările cu premierul desemnat Ludovic Orban cu o listă de proiecte pe care USR le vrea implementate, în schimbul votului din Parlament pentru formarea Executivului.

UPDATE

"Acest guvern trebuie susținut, pentru că nu mai putem menține PSD la guvernare si trebuie susținut ca să-și poată asuma ceea ce am înteles că și domnul Orban a spus înainte de moțiune că, printre obiectivele politice, e și acela de a corecta aceste modificări nocive ale legilor justiției, inclusiv eliminarea Secției speciale. Acest guvern trebuie susținut cu acest program politic și odată ce ajunge la putere - și sper ca ai noștri colegi din USR să susțină guvernul -și ajuns la guvernare, această echipă să-și asume responsabilitatea pe aceste proiecte”, a declara la Digi 24 Dacian Cioloș.

***

"USR consideră că soluția corectă, discutată și cu președinte, și cu premierul desemnat, este aceea a alegerilor anticipate. Președintele a decis că această nu este o soluție acum. Am încercat zilele trecute să verificăm dacă există o majoritate pentru susținerea propunerii de premier, ceea ce s-a întâmplat ieri (respingerea mai multor proiecte ale opoziției de către Biroul permanent al Camerei Deputaților - n.r.) a dovedit că nu există", a declarat Barna la ieșirea de la consultările cu premierul desemnat Ludovic Orban.

Barna a mers la consultări cu o propunere de Acord politic în care a introdus prioritățile pe care USR la vrea implementate.

Potrivit Acordului, USR a condiționat susținerea Cabinetului Orban de: abrogarea recursului compensatoriu, desființarea Secției speciale și renunțarea la pensionarea anticipată a magistraților, adoptarea inițiativei "Fără penali" și transpunerea referendumului pentru Justiție, dar și implementarea recomandărilor MCV.

În domeniul legislației electorale, Dan Barna a propus alegerea primarilor în două tururi și a președinților de CJ, reducerea numărului de semnături "la un prag rezonabil" pentru toate tipurile de alegeri, corecta reprezentare a Diasporei în Parlament și scurtarea termenelor de organizare a alegeriloe anticipate.

Legat de economie, USR vrea "repararea" efectelor OUG 114, reducerea impozitării muncii, iar legat de pensiile speciale vor mai fi discuții între PNL și USR, potrivit lui Dan Barna.

La capitolul Mediu, USR a cerut ca aplicația "Inspectorul Pădurilor" să fie o prioritate pentru noul Guvern, aprobarea limitelor INSPIRE ale ariilor protejate și reintroducerea custodiilor pentru ONG-uri, monitorizarea calității aerlui și transformarea Roșiei Montane în sit UNESCO.

USR a cerut în mod expres ca din Guvern să facă parte persoane cu probleme penale, care au plagiat sau au avut legătură cu Securitatea.

Pe ultimul punct s-a convenit la propunerea de comisar european să fie discutată de către toți liderii politici în Parlament.

"Acestea sunt liniile în care am purtat dialogul de astăzi de am ajuns la un acord. A avut loc o strângere de mână, urmând să vedem și lista de miniștrii, să vedem dacă acolo vor fi probleme", a conchis liderul USR.