Președintele USR, Dan Barna, consideră că ieșirea din criza politică nu este responsabilitatea USR, ci a președintelui Klaus Iohannis și a premierului desemnat, Ludovic Orban.

”Oricât se încearcă construirea argumentului că învestirea guvernului stă în USR, nu este așa. Dacă nu există majoritate nu o să fie din vina USR. Dacă premierul desemnat nu poate să își constituie o majoritate (care să poată adopta și legile cerute de USR) nu poate fi învestit. Criza politică nu poate fi închisă sau deschisă de USR oricât s-ar încerca asta. Ieșirea din criză nu este mandatul USR, ieșirea din criză este asumarea de către Ludovic Orban că obiectivele noastre sunt obiectivele celui care face majoritate”, a declarat luni, la Parlament, Dan Barna.