Relaţia cu SUA este una privilegiată şi trebuie consolidată, în condiţiile în care Parteneriatul Nord-Atlantic e singura garanţie reală a României, susține Dan Barna. Liderul USR mai spune că trebuie dezvoltate relațiile economice cu Rusia și China.

"Parteneriatul Nord Atlantic este garanţia reală şi cred singura de care dispune România în momentul de faţă. Relaţia cu Statele Unite este o relaţie privilegiată, care trebuie menţinută şi consolidată tocmai prin faptul că România poartă pe umeri o uriaşă aşteptare a ceea ce înseamnă NATO şi acest parteneriat cu Statele Unite, de a fi hub-ul de credibilitate şi stabilitate pe flancul estic”, a declarat vineri, într-o conferință de presă la Suceava, Dan Barna, relatează Agerpres.

Pe de altă parte, Barna crede că trebuie dezvoltate relaţiile economice cu Rusia şi China.

"Sunt relaţii de diplomaţie funcţională acolo (...) Relaţiile economice sunt fundamentale şi acestea sunt de acord că trebuie menţinute şi dezvoltate pe principii foarte clare,şi aici vorbim şi de potenţiale investiţii care pot fi făcute, nu văd o problemă din punctul ăsta de vedere (...) Politic, sunt actori relevanţi pe plan mondial. Nu putem să-i ignorăm, cum, tot aşa, nu putem să pretindem că avem vreo relaţie privilegiată, în vreun fel,  cu Rusia, pentru că istoria nu ne ajută din această perspectivă'', a spus liderul USR.