Băsescu: Este al 12-lea ceas. Orban, Barna, Cioloș, Tomac, faceți ceva
Europarlamentarul PMP Traian Băsescu acuză liderii partidelor de dreapta că sunt orgolioși și par hotărâți să "sacrifice șansa candidaților comuni în favoarea unor liste de candidați cenușii".
"Dreapta se pregătește pentru eșec! Alegerile locale se apropie vertiginos și nimeni nu are inițiativa realizării unor alianțe pentru a contracara efectul favorabil pentru PSD al alegerilor într-un singur tur. PNL urmează să-și valideze zilele acestea candidații la funcțiile de primar, USR a început să-și anunțe candidații la sectoarele Bucureștiului, iar PMP încearcă inutil să găsească formule prin care să-i convingă pe liberali că alianța trebuie să funcționeze și dincolo de alegerea lui Nicușor Dan", a scris Traian Băsescu pe pagina lui de Facebook.
El mai scrie că "orgoliile și lipsa de viziune vor face din dreapta românească o victimă sigură a alegerilor locale, dând PSD ocazia să-și marcheze revenirea printr-o victorie".
De asemenea, fostul președinte spune că Ludovic Orban, Dan Barna și Dacian Cioloș sunt incapabili să pună interesele dreptei deasurpa orgoliilor lor.
"Incapabili să pună interesele dreptei în ansamblul ei deasupra propriilor orgolii și interese, Orban, Cioloș și Barna par hotărâți să sacrifice șansa candidaților comuni în favoarea unor liste de candidați cenușii, lipsiți de valoare și cu mici excepții, fără nici o șansă de a câștiga primăriile pentru care candidează.Câștigarea de către PSD a alegerilor locale le va crea o excelentă platformă pentru legislative", a mai adăugat Băsescu.
Traian Băsescu este de părere că acestora "nu le lipsesc soluțiile legale și politice pentru a câștiga alegerile locale, ci le lipsește voința și mintea. Este al 12-lea ceas. Orban, Barna, Cioloș, Tomac, faceți ceva!"
Comentarii