UPDATECe a discutat Bolojan cu autoritățile și instituțiile implicate în organizarea alegerilor

Președintele interimar Ilie Bolojan a convocat luni, de la ora 10:00, o întrevedere cu autoritățile și instituțiile publice cu responsabilități în organizarea alegerilor prezidențiale.
UPDATE
Într-un comunicat de presă mai amplu, Președinția a transmis că obiectivul principal al întâlnirii a fost consolidarea instituțiilor relevante, pentru a se asigura aplicarea corectă a legislației în toate domeniile implicate, cu accent pe legislația electorală și reglementările referitoare la mediul online.
În cadrul întâlnirii, s-a discutat despre importanța coordonării eficiente dintre instituțiile responsabile. Această colaborare trebuie să se manifeste atât la nivel intern, cât și referitor la reglementările aplicabile mediului online, unde instituțiile abilitate trebuie să aplice măsurile existente pentru combaterea conținutului ilegal.
În ceea ce privește organizarea alegerilor, Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) și Ministerul Afacerilor Interne (MAI) au confirmat că pregătirile sunt în grafic, iar secțiile de vot din țară vor funcționa conform reglementărilor în vigoare.
La nivel internațional, s-a convenit ca numărul secțiilor de vot din străinătate să fie menținut cel puțin la același nivel cu cel de la alegerile anterioare, având în vedere că în unele state, precum Polonia și Portugalia, vor avea loc alegeri interne. Locațiile exacte ale secțiilor de vot din străinătate vor fi stabilite până la sfârșitul lunii martie și comunicate publicului.
De asemenea, s-a convenit înființarea unui grup de lucru interinstituțional format din AEP, Biroul Electoral Central (BEC), Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) și Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), care va avea rolul de a coordona și supraveghea respectarea legislației, precum și de a răspunde prompt în cazul apariției unor abateri în mediul online.
În final, Președinția română spune că "este esențial ca toate instituțiile implicate să își îndeplinească responsabilitățile într-o manieră profesionistă și coordonată, pentru a garanta buna desfășurare a alegerilor și pentru a asigura respectarea principiilor fundamentale ale democrației".
+++
Administrația Prezidențială a transmis printr-un comunicat faptul că s-au discutat "aspectele logistice" legate de organizarea alegerilor.
”Pregătirile sunt în grafic atât pe componenta internă, cât și pe cea externă. Se urmărește consolidarea instituțiilor pentru a asigura aplicarea legislației existente, inclusiv a celei electorale, și în mediul online. Este esențială asigurarea unei coordonări și cooperări strânse între toate instituțiile cu responsabilități în domeniu, inclusiv pentru aspectele ce vizează mediul online. Practic, în extern se identifică spațiile de vot în străinătate, astfel încât să fie același număr de secții de vot ca la alegerile precedente. Iar intern, instituțiile trebuie să aplice legislația în vigoare, fără să apară alte modificări legislative și cu o coordonare bună între instituții”, a transmis Președinția.
+++
La întâlnirea de la Palatul Cotroceni participă premierul Marcel Ciolacu, vicepremierii Marian Neacșu și Cătălin Predoiu, șeful interimar al Autorității Electorale Permanente, Zsombor Vajda, vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului, Valentin Alexandru Jucan, președintele Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații, Valeriu Zgonea, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos, și directorul Directoratului Național de Securitate Cibernetică, Dan Cîmpean.
De când a preluat funcția, Ilie Bolojan a susținut în repetate rânduri că România trebuie să aibă alegeri corecte și libere, iar el va face tot ce este posibil ca aceste lucruri să se întâmple.
Comentarii