Președintele interimar Ilie Bolojan a anunțat luni că la alegerile de duminică îl va vota pe Nicușor Dan și spune că nu regretă că l-a susținut în primul tur pe Crin Antonescu.

"Analizând candidații care sunt în turul 2, îl voi vota pe domnul Nicușor Dan președintele României, dar fiecare român are libertatea să voteze așa cum consideră de cuviință și eu cred că votul românilor trebuie respectat, indiferent cum votează și cel mai mare pericol pentru noi este să ne bate cap în cap, să facem falii", a spus Ilie Bolojan într-un interviu pentru Europa Liberă.

Întrebat dacă regretă că l-a susținut pe Crin Antonescu în turul 1, Bolojan a spus că nu, pentru că "e o chestiune de angajament pe care am avut-o".

"Îl cunosc pe domnul Antonescu de foarte mulți ani, am încredere în dânsul din punctul ăsta de vedere, dar asta au decis românii și trebuie să le respectăm votul".