Bolojan, după cutremurul din Justiție: grup de lucru și pasarea unei părți din răspundere la Dan
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri, în timpul unei vizite în Bihor, că, în principal, deciziile din justiție sunt la CSM, iar președintele are competențe "de a influența aceste zone".
Premierul a fost întrebat dacă a văzut investigația Recorder și a răspuns: "Sunt două zone care țin de statul român, care în acești ani și-au scăzut încrederea în rândul cetățenilor români. Una este zona politică și cealaltă este zona de justiție".
Apoi, a continuat prin a spune că "în toate sondajele de opinie, în toate anchetele care s-au făcut, se vede încrederea scăzută în lumea politică, în instituții, în autorități, dar inclusiv în actul de justiție, ceea ce nu este bine".
"Lungirea unor procese, ajungerea unor fapte la prescriere, soluții contradictorii care se dau în instanțe diferite, în spețe identice, nu au cum să crească încrederea cetățenilor noștri și nici ceea ce s-a întâmplat în aceste zile nu are cum să contribuie la creșterea încrederii. Un sistem ca să funcționeze are nevoie de câteva elemente de bază, ai nevoie de reguli bune, asta e valabil pentru orice sistem, deci de legi bune și trebuie văzut ce prevederi legale nu generează o bună funcționare, dar întotdeauna reglementarea și legea sunt un instrument. Cea de-a doua condiție, oamenii care pun în practică aceste legi sau aceste reglementări, indiferent că sunt în sistemul de justiție, indiferent că sunt în administrație, depinde foarte mult de ei cum sunt puse în practic legile și reglementările", a adăugat premierul.
Bolojan a mai afirmat că toate aspectele care au apărut în discuția despre justiție și care, cel puțin în modul în care au fost prezentate par grave, ar trebui verificate în așa fel încât să se constate ce probleme sunt.
"E nevoie să facem o analiză a legislației, în așa fel încât să vedem, după o perioadă de timp, funcționând pe o anumită legislație care a fost acceptată la vremea respectivă, are avut toate validările, să vedem în ce măsură această legislație ține cont de realități, în așa fel încât aspectele care țin de prescrierea unor fapte să fie tratate într-o anumită formulă, durata de soluționare a proceselor să fie scurtată, aspectele care țin de delegări, de posibilitatea de intervenție care să lungească anumite procese să fie clar reglementate și orice alt aspect care face ca un sistem, cum este cel de justiție, să funcționeze mai bine", a completat acesta.
De asemenea, spune prim-ministrul, la sfârșitul ședinței de Guvern de joi s-a convenit crearea unui grup de lucru care "să analizeze aceste aspecte care țin de partea de legislație, în așa fel încât colaborând cu profesioniștii din sistem, cu asociațiile de magistrați, cu experții Ministerului Justiției, să vedem dacă se impun propuneri care să fie susținute în așa fel încât să fie îmbunătățită și legislația".
Întrebat dacă are încredere în actualul Ministru al Justiției și în fostul ministru Predoiu, Bolojan a spus că el nu dă note legate de activități care nu sunt în directa sa responsabilitate.
"În mod cert, Ministerul Justiției și ministrul Justiției au o responsabilitate în acest domeniu, cu atât mai mult cu cât ministrul Justiției este membru CSM și poate să solicite anumite lucruri, poate să facă anumite propuneri, poate să facă sesizări. Dar trebuie să recunoaștem că, după modificările care au fost făcute, practic competențele ministrului Justiției au fost transferate în principal către CSM în acești ani și deci greutatea intervenției este astăzi în interiorul și la conducerea sistemului de justiție", a explicat el.
Chestionat dacă a vorbit în aceste zile cu președintele Nicușor Dan despre subiectul justiției, premierul a spus că au comunicat "pe problemele care sunt pe ordinea de zi și în mod evident și președintele României are o posibilitate de a influența aceste zone conform prevederilor constituționale".
Comentarii