Președintele interimar Ilie Bolojan a declarat marți, la finalul participării la Summitul Inițiativei celor Trei Mări din Polonia, că tronsoane din Via Carpathia de pe teritoriul României ar putea să ajungă în faza de execuție la toamnă.

"Scopul acestei Inițiative a fost de a reduce decalajul dintre țările noastre și țările din Vestul Europei, sens în care, în acești zece ani, s-au pregătit proiecte, s-a recuperat destul de mult din acest decalaj, iar subiectul Summitului din această zi a fost cel de conectivitate, și, din acest punct de vedere, o direcție importantă în acești zece ani a fost creșterea conectivității pe direcția Nord-Sud, atât din punct de vedere energetic, cât și pe calea ferată și rutier. Din acest punct de vedere, unul dintre cele mai importante proiecte pentru țara noastră este Via Carpathia, o rețea de autostrăzi și de drumuri expres care leagă Nordul Europei, de la Marea Baltică, până în Sud, prin România la Marea Neagră și, de asemenea, prin zona Balcanilor până la Marea Adriatică", a spus Bolojan.

El a adăugat că, pe teritoriul țării noastre este un profil de drum expres care intră în România pe relația Debrețin-Oradea, coboară spre Sud, pe relația Arad-Timișoara, și apoi înspre zona Constanța, spre Bulgaria, Calafat, și spre Serbia, spre Belgrad și apoi spre Peninsula Balcanică.

"Din discuțiile pe care le-am avut chiar ieri cu compania națională de drumuri și autostrăzi, sunt în situația în care, până la finalul acestei luni, vor definitiva o parte din licitațiile care sunt în momentul de față în curs pe cele trei tronsoane ale drumului expres Arad-Oradea, în așa fel încât în luna mai cel puțin primul tronson de la Oradea la Salonta să poate fi semnat. De asemenea, celelalte două tronsoane sunt în diferite faze de achiziții. Unul este în contestație, cel din spre Arad, iar cel din mijloc este în momentul de față în faza de analiză", a continuat Bolojan.

Președintele interimar a precizat că tot în faza de licitație este și tronsonul de la Timișoara înspre Stamora-Moravița de drum expres, în așa fel încât și conexiunea pe relația Balcani să fie realizată.

"Și, dacă totul va fi bine, am putea fi în situația în care în vara acestui an, înspre toamnă, aceste tronsoane de drum expres din cadrul Via Carpathia de pe teritoriul României să ajungă în faza de execuție", a explicat acesta.

De asemenea, pe tronsonul drumul expres Arad-Oradea este deja proiectare și execuție, urmează să fie semnat contractul, deci ar putea începe lucrările, iar pe celălalt tronson, de la Timișoara spre Stamora-Moravița, ar urma perioada de proiectare și apoi, după câteva luni de zile, foarte probabil anul viitor ar putea să înceapă execuția.

O conexiune importantă care este restantă este conectarea Portului Constanța atât rutier, cât și feroviar pe direcția Nord-Vest, pentru conectarea pe direcția Europei Centrale, dar și pe direcția de Nord, în așa fel încât potențialul mare al acestui port pentru a deveni un hub european pe direcția de transport transcaucaziană să se consolideze în anii următori, a mai spus Ilie Bolojan.

"Așa cum s-a văzut în acești ani, intrarea României în Schengen, dar și, din păcate, războiul din Ucraina au crescut foarte mult traficul prin Portul Constanța, ceea ce a însemnat un puternic impuls pentru logistică și pentru dezvoltare în zona de Sud-Est a României", a completat șeful interimar al statului.

Ilie Bolojan a anunțat și că țările participante au adoptat o declarație prin care își propun ca în perioada următoare să colaboreze pe aceste componente care înseamnă partea de conectivitate.

În întâlnirea de marți au mai fost acceptate ca membri asociați două țări balcanice - Muntenegru și Albania. Pe lângă partenerii strategici consacrați - Statele Unite, Japonia, Germania și Uniunea Europeană - au mai fost aprobate două țări - Turcia și Spania.