Bucurie pe scena politică la vestea că scăpăm de MCV
Politicienii români au reacționat rapid în urma publicării Raportului privind progresele înregistrate de România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV).
Președintele Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă în care a spus că este o zi "foarte importantă pentru România, care a făcut un nou pas semnificativ pe calea integrării europene".
"Mecanismul de Cooperare și Verificare s-a încheiat astăzi pentru țara noastră! Avem, așadar, confirmarea clară că România a făcut reformele necesare pentru consolidarea statului de drept și s-a înscris pe drumul ireversibil al luptei împotriva corupției. Comisia Europeană a confirmat în urmă cu câteva minute, în raportul făcut public, progresul făcut de România în cadrul acestui mecanism, ceea ce înseamnă că îndeplinim recomandările și obiectivele fixate prin MCV, Mecanismul de Cooperare și Verificare, așa cum au fost stabilite la momentul aderării noastre la Uniunea Europeană", a spus șeful țării.
Iohannis a mai precizat că acesta este ultimul raport MCV al Comisiei Europene pentru țara noastră.
"De acum înainte, România va fi, la fel ca și toate celelalte state membre, monitorizată doar prin intermediul Mecanismului generalizat privind statul de drept.Anul acesta, Parlamentul României a adoptat legile fundamentale ale sistemului judiciar, pe care le-am promulgat după ce Curtea Constituțională le-a declarat constituționale. România a demonstrat voință politică, dar mai ales o puternică susținere a cetățenilor pentru a corecta orice deviere de la un parcurs democratic și pentru a relua rapid reformele, așa cum s-a întâmplat în ultimii doi ani. Mă bucur că toate aceste progrese au fost consemnate în Raportul MCV de astăzi, pentru că aceste reforme sunt esențiale în primul rând pentru români", a mai adăugat acesta.
Klaus Iohannis a mai spus și că cetățenii au dreptul la un sistem de justiție independent, funcțional, eficient, la o societate în care combaterea corupției și integritatea sunt obiective pe deplin asumate.
"Felicit autoritățile - Guvernul României, ministrul justiției, Parlamentul și instituțiile din sistemul judiciar - pentru aceste rezultate și îmi exprim aprecierea și pentru eforturile diplomatice, inclusiv ale Reprezentanței Permanente a României la Uniunea Europeană, care au contribuit la atingerea acestui obiectiv. Mulțumesc, de asemenea, Comisiei Europene, Președintei Ursula von der Leyen, pentru sprijinul constant și pentru dialogul deschis. Dialogul a vizat, totodată, și Comisia de la Veneția, care a constatat recent că elementele esențiale din pachetul legilor justiției respectă standardele europene. Raportul de astăzi încheie o etapă, dar eforturile noastre comune, la nivel de autorități și societate, trebuie să continue. Sunt convins și încrezător că realizările confirmate astăzi de Comisia Europeană vor fi urmate și de altele, astfel încât independența și eficiența justiției, ca și combaterea corupției să rămână constante ireversibile pentru România", a conchis șeful statului.
Ministerul Justiției salută publicarea acestui raport elaborat de Comisia Europeană pe baza contribuției naționale și a consultărilor din teren cu instituțiile și asociațiile profesionale relevante din sistemul judiciar, transmite instituția printr-un comunicat de presă.
MJ susține că documentul reflectă corect și obiectiv rezultatele eforturilor autorităților române desfășurate de la ultimul raport MCV, din 8 iunie 2021, precum și de la evaluarea prin intermediul ultimului raport pentru România privind statul de drept, din iulie 2022.
Totuși, Ministerul Justiției nu privește acest Raport MCV ca un moment de încheiere a reformelor, ci ca pe o etapă importantă în continuarea acestora, cu noi acte legislative, în primul rând Codurile penale, Legile privind statutul grefierilor și al inspectorilor de probațiune.
Cooperarea cu Comisia Europeană, cu Comisia de la Veneția, GRECO și toate instituțiile europene va continua transparent, constructiv și onest, în cadrul Mecanismului "Rule of Law", Planului Național de Redresare și Reziliență și al altor instrumente europene incidente, dă asigurări Ministerul.
"MCV a fost un instrument care a facilitat modernizările aduse sistemului judiciar, după aderarea României la Uniunea Europeană. Treptat, obiectivele inițiale și cele derivate din acestea au fost îndeplinite de executivul, legislativul și autoritatea judecătorească din țara noastră. Raportul de astăzi este o consecință firească a acestei realități din teren și este salutar faptul că la nivelul Comisiei Europene a fost constatată în mod obiectiv și corect această realitate. Raportul de astăzi nu este consecința unui context sau rezultatul unui concurs de împrejurări și nici a unui "automatism" la nivel comunitar, ci este rezultatul unui efort laborios și bine organizat, a unei munci duse cu răbdare și migală de către toți cei implicați în realizarea obiectivelor (benchmarks) MCV, în cadrul căreia comunicarea și cooperarea onestă cu Comisia Europeană a fost salutară. De principiu, consider că cea mai bună cale de progres în modernizarea serviciului public judiciar, a cooperării judiciare internaționale, satisfacerea drepturilor fundamentale și a intereselor legitime ale cetățenilor români, pe un plan mai larg, a construcției europene simultan cu promovarea intereselor naționale, este cooperarea proactivă cu partenerii europeni și euroatlantici. Nicio țară europeană nu își poate atinge singură, pe cont propriu, interesele naționale și ale cetățenilor, cea mai eficientă cale în acest scop este cooperarea proactivă și onestă cu partenerii europeni", a transmis ministrul de resort, Cătălin Predoiu.
Premierul Nicolae Ciucă a scris pe Facebook faptul că vestea foarte bună pe care o primim astăzi este dovada că "România și-a îndeplinit angajamentele asumate la nivel european".
"Legile Justiției adoptate și promulgate de curând reprezintă una dintre cele mai importante reforme din domeniu din ultimii ani. Ridicarea MCV este un nou pas important pe care îl facem în vederea atingerii obiectivului nostru de țară: aderarea la Spațiul Schengen.
Raportul Comisiei Europene apreciază eforturile și progresele semnificative făcute de România pentru a întări sistemul judiciar și a combate corupția. Decizia de astăzi ne bucură, dar ne și responsabilizează să continuăm în același ritm reformele, pentru a consolida independența justiției și a o menține aliniată la principiile și valorile europene", a fost reacția liderului PNL.
Președintele PSD, Marcel Ciolacu presupune că "nu mai există nicio barieră pentru aderarea României la Schengen și ultima barieră".
"Sper, mai ales după 8 decembrie, când vom intra în spațiul Schengen, România este cu toate drepturile în interiorul Uniunii Europene. O să vină și OECD-ul. Când faci coaliții atât de mari, reunești două doctrine total diferite, e normal ca românii să se aștepte și la lucruri de o asemenea anvengură, cum a fost aderarea la Uniunea Europeană, cum a fost aderarea la NATO, acum aderarea în spațiul Schengen și depășirea unei povești interminabile - MCV", a spus Ciolacu.
Acesta a vorbit și despre faptul că "s-a închis un capitol negru pe care l-a plătit PSD, cu 90% nevinovat, dar gestionat greșit", cu referire la perioada în care partidul, condus de Liviu Dragnea, a forțat reforme în justiție care au scos sute de mii de oameni în stradă.
de bunul samaritean 23 Nov 2022 12:28