VIDEOBuget 2025: Ciolacu și ministrul Finanțelor prezintă cifrele, cu promisiunea că TVA-ul nu crește
Premierul Marcel Ciolacu și ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, au prezentat miercuri datele bugetului de stat pe 2025, care va fi adoptat până la finele lunii ianuarie.
Potrivit premierului, deficitul bugetar până la finalul anului 2025 va fi de 7%, așa cum a fost convenit cu Comisia Europeană, iar investițiile vor fi tot de 7% din PIB (132 de miliarde de lei), față de 120 de miliarde de lei în 2024.
O altă prevedere reprezintă "o suplimentare și o majorare pentru pensiile mici și medii" de la începutul lui 2025. Majorarea va fi one-off, iar la prima rectificare bugetară se va analiza "dacă se poate, astfel încât să nu afectăm investițiile prevăzute mai ales în PNRR, dacă statul și bugetul își permit indexarea din luna septembrie" a pensiilor cu rata inflației.
"Nu se va umbla la cota unică" și "nu crește TVA-ul" sunt alte promisiuni făcute din nou de Marcel Ciolacu.
+++
"Am avut o întâlnire cu domnul ministru, consilierii, secretarii de stat, cu șefa ANAF și am stabilit indicatorii pe care o să-i prezinte domnul ministru în ședința de Guvern de joi. Am făcut și un calendar împreună și am stabilit ca până la sfârșitul lunii o să trecem legea bugetului prin Guvern și o să o înaintăm Parlamentului, astfel încât în prima săptămână din sesiunea parlamentară din februarie să fie aprobată", a spus Ciolacu.
De asemenea, Ciolacu a spus că abordarea ministrului Finanțelor privind construcția bugetului este una "prudentă, firească" și, "așa cum a spus un clasic în viața, vom vedea, pas cu pas, în funcție de execuție și de venituri".
Premierul român a declarat și că, pentru prima dată, România ar putea depăși venituri din PIB de 30%, planul lui Barna fiind de 29,6%.
Ajutoarele de stat continuă, iar Consiliul Concurenței va furniza datele privind succesul acestora. În funcție de randament și de locurile noi de muncă, se va vedea care au fost cele mai eficiente.
De altfel, Cioalcu vrea ca aceste ajutoare să treacă doar în sarcina Ministerului Finanțelor, acum fiind la cel al Economiei.
Datoriile statului au fost și ele cuprinse în bugetul pe 2025. Este vorba despre cele de la ministerele Energiei și Muncii și cu "certitudine" Guvernul va lua măsuri ca plafonările la energie pentru vulnerabili și economie în general să fie menținute tot anul.
Despre creșterea TVA-ului, Ciolacu a spus că " depășim zona de tatuaje".
"Nu mărim TVA-ul. De ce nu mărim TVA-ul? Reprezint un partid social-democrat. În primul rând efortul ar fi mutat în mod egal la toți românii, indiferent de venituri. (...) Eu acest lucru nu-l fac și mă bucur mult că și domnul ministru spune același lucru", a explicat prim-ministrul.
Acesta a mai spus că România a intrat într-o zonă de "calmare macro-economică", iar interesul Guvernului este de scădere a inflației, iar TVA-ul cu 1% majorat ar duce la creșterea inflației cu 0,5%.
Marile companii care sunt pe pierderi de 10-15 ani, dar au profit în afara țării intră în atenția statului, mai spune premierul. "Am avut cu domnul ministru o analiză pe companiile de stat și componenta de arierate. Urmează ca doamna președinte a ANAF să ne dea o situație detaliată. Vom avea și o abordare ca, dacă sunt pierderi în ultimii cinci ani și nu se vede nicio restructurare și niciun plan de redresare a acelor companii, părerea mea, se poate intra în zona de insolvență și să închidem aceste capitole", a mai continuat acesta.
Comentarii