UPDATEBugetul Bucureștiului pe 2024 a fost respins. Consilierii PSD nu s-au dus la ședință
Bugetul Capitalei pentru 2024 a fost respins vineri de Consiliul General al Municipiului București, întrunit în ședință extraordinară, informează Agerpres.
Proiectul a obținut 18 voturi "pentru", 6 abțineri și 4 "împotrivă", insuficiente în vederea adoptării.
Grupul PSD nu a participat la ședință.
Liberalii au criticat: lipsa investițiilor, faptul că în buget nu sunt incluse toate datoriile Municipalității, sumele prea mari alocate pentru protocol sau diverse evenimente și faptul că Primăria nu a achitat integral în ultimii ani stimulentele destinate persoanelor adulte cu dizabilități.
PNL București a transmis printr-un comunicat de presă patru motive pentru care nu votează proiectul de buget propus de Nicușor Dan, pe care îl numește "o glumă proastă la adresa bucureștenilor".
În urma analizei efectuate asupra bugetului propus de Primarul General, PNL București a afirmat deja că nu va vota proiectul de buget și solicită primarului Nicușor Dan să vină cu un proiect realist, fără pomeni electorale. Problemele cauzate de bugetul propus de primarul Nicușor Dan, o farsă a alocărilor nejustificate, sunt simțite și trăite în fiecare zi de către bucureșteni.Mai mult, Primarul Nicușor Dan nu a acceptat niciun amendament din partea Consilierilor Generali PNL. Toate amendamentele depuse de PNL erau pentru a aloca mai multe fonduri de investiții în domenii vitale pentru bucureșteni. Nicușor Dan nu a venit cu niciun plan concret pentru achitarea datoriilor, inclusiv pentru termoficare. Nu putem rostogoli la nesfârșit aceste datorii.
"Este esențial să reorientăm bugetul astfel încât să reflecte interesele reale ale bucureștenilor, să stimulăm dezvoltarea și să ne asigurăm că fiecare leu investit contribuie la îmbunătățirea vieții în București. Propunerea actuală este departe de aceste obiective, fiind doar un nou exemplu de haos generalizat decât un plan pentru viitor. În loc să se concentreze pe necesitățile urgente ale cetățenilor, administrația actuală a intrat în campanie, în disperare de cauză întorcându-se la păcatele administrațiilor anterioare, care au considerat că pot să îi cumpere pe bucureșteni cu pomeni. Nu le-a mers și nici lui Nicușor Dan nu îi va merge.
Bugetul trebuie să ofere soluții eficiente la problemele majore cu care se confruntă bucureștenii, precum deficiențele sistemului de termoficare, congestionarea traficului și nivelul ridicat de poluare. Bucureștenii așteaptă acțiuni concrete, soluții practice care să le îmbunătățească calitatea vieții zilnice și să simtă că trăiesc într-o capitală europeană.
Intersecțiile mari rămân neglijate, iar cetățenii așteaptă an după an investiții semnificative în infrastructură. În loc să se implice activ în elaborarea planurilor de urbanism necesare pentru conectarea autostrăzii A0 cu orașul, Primarul General își petrece zilele prin tribunale, neînțelegând nici după mai bine de trei ani ce ar trebui să facă primarul Capitalei. Bugetul este risipit pe avocați care reprezintă Primăria în litigii, litigii pe care le pierde în mod constant. Este și o dovadă că Nicușor Dan nu este capabil să lucreze nici măcar cu echipa din instituția pe care o conduce. Există serviciu juridic în primărie, de ce să irosești zeci ce milioane de lei pe avocați când ai deja posibilitatea de a beneficia de consultanță?", a spus șeful PNL București, Sebastian Burduja.
Principalele motive enunțate de PNL București pentru care nu susține proiectul buget propus de Nicușor Dan:
1. Lipsa fondurilor pentru termoficare și transportBugetul de 1 miliard lei alocat pentru termoficare este mult sub nivelul necesar. Datoriile Termoenergetica către ELCEN cresc constant, dar propunerile primarului pentru a le soluționa sunt inexistente.
Nicușor Dan refuză aprobarea fuziunii dintre ELCEN și Termoenergetica, deși este obligatorie pentru ca bucureștenii să aibă căldură și apa caldă constant și la standarde corecte.
După 3 ani și jumătate de mandat, sunt câteva mii de blocuri în care locuiesc sute de mii de bucureșteni care încă așteaptă să facă acel mult promis duș cu apă caldă. Fondurile alocate prin proiectul de buget sunt ca un plasture pus pe o rană deschisă care necesită intervenție chirurgicală. Nu au fost alocați toți banii pentru plata celor 100 de troleibuze Solaris, nu au fost alocați bani pentru amplasarea de adăposturi în stațiile STB. Primesc zeci de mesaje, oamenii au nevoie de aceste dotări. Fără bani alocați nu se pot face investițiile necesare.
2. Fonduri europene infime în comparație cu alte orașe din RomâniaÎn toate municipiile conduse de primari liberali vedem competiție acerbă pentru fondurile europene și că acestea constituie chiar și 30% din bugetul local. În schimb, PMB-ul și Nicușor Dan se feresc de ele. Cea mai MARE scădere o înregistrează sumele cheltuite pentru proiectele cu finanțare din Fonduri Externe Nerambursabile postaderare, pentru care s-au bugetat 86,2 milioane lei, deși în anul 2023 s-au cheltuit peste 1,2 miliarde pe această linie.
Lipsește viziunea pentru atragerea esențială de fonduri europene, o dovadă a incapacității echipei actuale, lăsând Bucureștiul în urmă în comparație cu alte sectoare care avansează rapid.
3. Marile proiecte de infrastructură, de tipul Prelungirea Ghencea, rămân nefinanțateAbsența oricăror proiecte de infrastructură sau dezvoltare urbană în proiectul de buget evidențiază o incapacitate administrativă șocantă, viziune 0, capacitate administrativă 0. "NiMIcUșor" pentru Nicușor Dan. Din păcate, nici măcar cele începute deja nu sunt prioritizate pentru a fi finalizate cât mai rapid. Pentru această investiția în Prelungirea Ghencea s-au cerut 46 milioane lei și s-au alocat doar 29 milioane lei. Este o lucrare care nu pare să reprezinte o prioritate pentru Nicușor Dan nici în ceasul al 12-lea, deși acolo și-a lansat campania. Oamenii care locuiesc în această zonă nu merită această lipsă de interes. Această lucrare trebuie finalizată urgent. Vedem încă o dată ca este un proiect de buget foarte sărac în investiții. Nu exista niciun proiect mare de infrastructură.
Un alt proiect vechi, fără finalitate, unde nu s-au alocat toți banii este cartierul Henri Condă. Și aici lipsesc fondurile necesare. Nu s-au alocat bani pentru realizarea unei intrări în cartier-Strada Biharia unde sunt necesare exproprieri și nici pentru lucrări proiectare execuție drumuri, iluminat pentru partea de Voluntari a cartierului. Suma primită: 0 lei.
4. Fonduri imense alocate pentru pomeni electoraleNicușor Dan nu pare să fi învățat din criticile pe care le făcea când era activist civic. Uitând că este responsabil pentru binele orașului, nu pentru propaganda sa personală, actualul primar își face campanie electorală din banii bucureștenilor.
Cea mai mare creștere procentuală a cheltuielilor prognozate pentru anul 2024, comparativ cu execuția anului 2023, poate fi observată în cazul asistenței sociale, pentru care bugetul propus este de 566,74 milioane lei, în timp ce în anul 2023 s-au cheltuit numai 1,55 milioane pentru această linie bugetară. De ce timp de trei ani de zile ați refuzat să continuați să plăți voucherele fostului primar, dar în an electoral, ați găsit brusc bani să alocați? Ați criticat voucheriada fostului primar, dar în an electoral se pare o metodă foarte bună de campanie.
Un million de lei cheltuieli pentru presă - De ce atât de mulți bani alocați pentru publicitate în an electoral? Este doar o coincidență sau și aici v-ați inspirat de la doamna Firea, expertă în cumetrii și pomeni electorale?Primarul General vrea în continuare orașul blocat. Noi nu! Nu vom vota bugetul dezastruos al unui primar din greșeală.
"Îi solicităm lui Nicușor Dan să revină urgent cu proiectul de buget, alcătuit pe principii corecte, după ce rezolvă cele patru probleme majore pe care Partidul Național Liberal le-a sesizat. Să nu îndrăznească să-i șantajeze pe bucureșteni cu acest buget, pentru că noi nu vom gira niciun fel de compromis," a concluzionat Burduja.
Comentarii