Este șoc în România după ce rezultatele parțiale din primul tur al alegerilor prezidențiale îl clasează locul I pe independentul Călin Georgescu, urmat de Elena Lasconi. În Diaspora, rezultatele finale arată că învingător este tot Călin Georgescu

UPDATE

Site-ul Autorității Electorale Permanente - prezenta.roaep.ro - indică luni la prânz centralizarea a 100% a proceselor verbale din diaspora, la primul tur al alegerilor prezidențiale.

După centralizarea celor 950 de procese verbale (100%) de la secțiile de votare organizate în străinătate, la alegerile pentru președintele României, situația se prezintă după cum urmează:

* Călin Georgescu (independent) - 345.926 de voturi (43,35%)

* Elena Lasconi (USR) - 214.032 de voturi (26,82%)

* George Simion (AUR) - 96.339 de voturi (12,07%)

* Mircea Geoană (independent) - 38.966 de voturi (4,88%)

* Nicolae Ciucă (PNL) - 36.934 de voturi (4,63%)

* Marcel Ciolacu (PSD) - 22.893 de voturi (2,87%)

* Cristian Terheș (PNCR) - 14.120 de voturi (1,77%)

* Cristian Diaconescu (independent) - 13.987 de voturi (1,75%)

* Ana Birchall (independent) - 5.424 de voturi (0,68%)

* Hunor Kelemen (UDMR) - 4.738 de voturi (0,59%)

* Ludovic Orban (Forța Dreptei) - 1.403 voturi (0,18%)

* Sebastian Constantin Popescu (Partidul Noua Românie) - 1.205 voturi (0,15%)

* Alexandra Păcuraru (Partidul Alternativa pentru Demnitate Națională) - 1.005 voturi (0,13%)

* Silviu Predoiu (Partidul Liga Acțiunii Naționale) - 922 voturi (0,12%).

ORA 11:53 Candidatul USR Elena Lasconi a obținut 24,63 % din sufragiile celor care și-au exercitat dreptul constituțional pentru primul tur de scrutin al alegerilor prezidențiale în județul Iași, respectiv 84.440 de voturi, ea fiind urmată de independentul Călin Georgescu, care a fost votat de 75.455 persoane, adică de 22,01% din votanți. Potrivit datelor publicate de Autoritatea Electorală Permanentă, în județul Iași, candidatul PSD, Marcel Ciolacu, a obținut 63.281 de voturi (18,46 %), candidatul AUR, George Nicolae Simion - 43.866 de voturi (12,8 %), candidatul PNL Nicolae Ionel Ciucă - 29.466 de voturi (8,6 %), candidatul independent Mircea Dan Geoană - 26.679 de voturi (7,78 %).

ORA 11:33 Diferența dintre Elena Lasconi și Marcel Ciolacu s-a mărit la 2.130 de voturi. Lasconi contabilizează 19,17% din voturi, Ciolacu – 19,15%, în timp ce George Simion a adunat 13,87%. Nicolae Ciucă rămâne sub pragul de 10 procente, cu 8,79%.

ORA 10:03 Călin Georgescu a câștigat primul tur de alegeri prezidențiale în 13 județe (Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Neamț, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Argeș, Prahova, Călărași, Constanța, Tulcea) și în Diaspora.

ORA 09:30 Elena Lasconi și Marcel Ciolacu se luptă pentru locul 2 cu 19,16%.

ORA 09:22 Șefa USR, Elena Lasconi, este cu doar 154 de voturi în fața lui Marcel Ciolacu și pare să tot înainteze. Pe locul I rămâne Călin Georgescu, iar Marcel Ciolacu este pe locul trei.

ORA 00:47 Călin Georgescu este pe primul loc până acum și în Diaspora, cu 35,57 % din voturi. Elena Lasconi este pe locul al doilea, cu 29,75 % din voturi, iar George Simion - 11,87 %.

ORA 00:35 S-au procesat 78% din voturi: Călin Goergescu 1.641.816 voturi (21,99 %), Marcel Ciolacu 1.593.374 (21,34 %) și Elena Lasconi 1.226.940 (16,37 %)

ORA 00:10 S-au numărat 74% din procesele verbale:

Georgescu - 21,9%;

Ciolacu - 21,6%;

Lasconi - 15,8%;

Simion - 14,6%;

Ciucă – 9,5%.

ORA 00:00 Marcel Ciolacu are 21,85%, iar Călin Georgescu are 22,05%. Elena Lasconi adună 15,49%.

Citește și: PORTRET Cine este Călin Georgescu, surpriza primului tur de prezidențiale din 2024

Astfel, în prezent Călin Georgescu are 1,54 milioane de voturi, Marcel Ciolacu are 1,52 de milioane de voturi, iar Elena Lasconi - 1,1 milioane.

Marele pierzător al zilei, generalul Nicolae Ciucă, are doar 660 de mii de voturi.

Liderul extremist AUR, George Simion, dă deja semne de apropiere de Călin Georgescu.

”Sunt foarte bucuros că, totuși, în turul 2 ajunge un suveranist. Sunt foarte bucuros că 40% aproximativ din voturile românilor au mers către opțiune suveranistă. Sunt pregătit pentru alegerile din 1 decembrie. Pot și probabil analiștii corecții, analiștii independenți vor analiza rezultatele acestui vot și o să râdă și ei de felul în care a fost folosit pe post de paiață Nicolae Ciucă. I-am transmis felicitării domnului Călin Georgescu. Este normal, este o opțiune suveranistă”, a declarat George Simion la sediul partidului, citat de News.ro.

”Mă voi duce să votez în turul 2 ca să sufere Marcel Ciolacu cum merită pentru genul de scheme de blaturi pe care le face. Poate unii care oferau prăjituri cu blat sau fără blat își reconsideră poziția și se hotărăsc să îl lase din brațe pe Marcel Ciolacu, care nu este o opțiune de președinte european, nu este o potențială promisiune de viață mai bună pentru români. Marcel Ciolacu este de fapt un infractor de drept comun”, a mai spus Simion.