Plenul Camerei Deputaților a votat marți înființarea unei Comisii care să ancheteze disparițiile de copii din România. Inițiativa a primit unanimitate din voturi.

Inițiativa îi aparține deputate PNL Adriana Săftoiu și a fost susținută deputați din toate partidele.

"Din datele puse la dispoziție de către Inspectoratul General al Poliției Române rezultă că, în perioada ianuarie 2016 - octombrie 2019, la nivel național s-au înregistrat 17.669 minori dispăruți. În 2019 au fost înregistrate aproximativ 4000 de cazuri de copii dispăruți, doar 3.600 au fost găsiți”, precizează inițiatorii în proiectul de înființare a Comisiei.

Această Comisie de anchetă ar urma să analizeze motivele care duc la dispariția copiilor, modalitățile de prevenire, dar și să analizeze activitățile instituțiilor abilitate la nivel central și local în soluționarea cazurilor copiilor dispăruți.

De asemenea, Comisia va fi formată din 15 membri și va fi codusă de deputata PSD Carmen Mihălcescu. În funcția de vicepreședinte va fi Adriana Săftoiu.

Propunerea privind înființarea Comisiei a fost făcută la finalul anului 2019, după cazul fetelor dispărute din Caracal.